Cum să nu faci greșeli în Postul Crăciunului. Bilic: Nici măcar nu trebuie să mănânci mult cantitativ. Acestea sunt principalele capcane
Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre obiceiurile alimentare pe care ar trebui să le evităm în Postul Crăciunului, pentru a evita acumularea kilogramelor în...
Postul Crăciunului, unul dintre cele două posturi mari din an, a început deja de câteva zile și se va încheia pe 24 decembrie. Totuși, chiar dacă se ține mult mai ușor decât Postul Paștelui, întrucât există foarte multe zile de dezlegare la pește, creștinii fac extrem de multe greșeli alimentare, care, la finalul celor 40 de zile, duc la acumularea mai multor kilograme în plus.
În acest sens, Mihaela Bilic, medic nutriționist, a explicat, în exclusivitate pentru Spectacola, ce ar trebui să evităm în această perioadă, pentru a nu ne îngrășa și, implicit, pentru ca organismul să nu aibă de suferit.
”Postul trebuie să fie un exercițiu al foamei. Noțiunea de post înseamnă insatisfacție pe plan alimentar. În momentul în care ești sătul, chiar dacă mănânci produse vegetale, ăla nu mai este post.
Acesta trebuie să fie obiectivul și scopul unui post, să experimentezi senzația de foame și să vezi cum se comportă ființa ta și cine ești tu dacă nu ești satisfăcut cu mâncare.
Foarte multă lume vede postul ca fiind o metodă prin care să-și șteargă păcatele, nu acesta e scopul postului, ci ne ajutăm organismul să ia o pauză de la tot ce înseamnă proces de digestie, metabolizare.
Carnea consumă 75% din energia noastră vitală și e bine să uităm puțin de gustul bun a mâncării, ca să putem după cele 40 de zile de post să o redescoperim și, din nou, să ne bucurăm de ea la capacitate maximă.
Exercițiul postului asta își propune: să redescoperim gustul mâncării prin lipsa ei, iar cantitatea trebuie să fie primul element pe care trebuie să-l avem în vedere”, a declarat Mihaela Bilic, în exclusivitate pentru Spectacola.
Principalele greșeli pe care le facem în post
Mai mult, Mihaela Bilic ne explică și care sunt principalele greșeli pe care majoritatea oamenilor le fac în această perioadă, destul de greu de suportat de către organism.
Mihaela Bilic, captură video YouTube @Provocarea Farfuriei
”Industria alimentară ne pune la dispoziție toate alimentele în varianta lor de post. Nu ne umplem frigiderul, burta, nu mâncăm pe săturate și spunem că am ținut post, că nu este adevărat.
Dacă scoți produsele de origine animală, ele au cea mai mare capacitate de sațietate, dar când mănânci doar făinoase, nu ai cum să te saturi.
Toate aceste produse făinoase și zahărul produc variații ale glicemiei, iar aceasta ne dă nouă senzația de foame. Suntem mult mai fragili și mai instabili din punct de vedere al sațietății și, din păcate, în post, principalele greșeli sunt excesul de grăsimi vegetale.
Toată lumea mănâncă ulei din belșug, uitând că postul la origini avea zile fixe în care era dezlegare la ulei și la vin. Nu se mănâncă în fiecare zi ulei, pentru că atunci religia spune că mâncarea are prea mult gust și nu se mai poate numi post. Ar fi bine să nu mâncăm prăjeli, ulei în cantități mari, pentru că combinația dintre făinoase și ulei este cea mai ușor de transformat în grăsime de rezervă și în kilograme în plus”, a continuat ea.
Cât despre zahăr, medicul nutriționist consideră că trebuie să fie consumat cu foarte multă moderație, în cantități mici.
”Postul nu interzice zahărul, cu toate că acesta este un produs dedicat exclusiv plăcerii. Probabil că la originile postului nu exista zahăr. Deci în momentul în care în post mănânci făină, ulei și zahăr, este rețeta sigură de îngrășare, nici măcar nu trebuie să mănânci mult cantitativ.
Acestea sunt principalele capcane. Dacă se poate, ar fi bine să folosești perioada postului și să nu mănânci zahăr deloc, pentru că este un lucru care i-ar pica bine organismului și ficatului, dacă tot ne gândim la sănătate. Zahărul este un element care produce inflamație, obosește ficatul, nu avem niciun beneficiu pentru care să-l consumăm. După părerea mea, zahărul ar trebui să fie eliminat și din alimentația de zi cu zi. El chiar nu este aliment și trebuie să fie prezent precum sarea, doar pentru a da gust”, ne-a mai spus medicul nutriționist.
Citește continuarea pe Spectacola.
Postul, beneficii pentru trup și suflet
Postul, pe lângă partea spirituală, are și beneficii și pentru sănătate. Ba chiar este recomandat ca și peste an să se țină zile de post, fie postul intermitent, fie cel cu apă. Postul nu doar că vă poate ajută sa eliminați toxinele din organism, dar și să scăpați de câtva kilograme, mai mult, vă aduce și o senzație de bine.
Astfel, printre beneficiile postului se află:
- reducerea glicemiei
- reducerea inflamațiilor
- scade nivelul colesterolului și al trigliceridelor, deci reduce și riscul de a dezvolta boli de inimă
- îmbunătățește funcțiile creierului
- scăderea în greutate
- crește nivelul HGH, hormonul de creștere responsabil cu buna funcționare a metabolismului
- recomandat în timpul chimioterapiei pentru reducerea efectelor adverse - oboseală, slăbiciune, dureri de cap, amețeli, greață, diaree, crampe musculare, potrivit Postul de Sănătate.
Postul, beneficii. Doru Negru: Foamea e sănătoasă. Cât îți trebuie să mori de foame dacă nu mănânci nimic? 42 de zile! Cât ține cel mai lung post? 40 de zile!
Postul are rolul său, iar persoanele care nu au niciun fel de contraindicație de ordin medical ar trebui ca din când în când să țină postul, care era beneficii asupra sănătății, putând fi considerat și un detox, deoarece sunt permise doar o serie de alimente.
Cine are însă mai multă răbdare și ambiție poate să opteze inclusiv la postul negru, în care poate consuma apă ori ceai, necesare pentru hidratare, căci se știe deja, omul rezistă multe zile fără mâncare, organismul având rezervele sale de grăsime, dar nu și fără apă.
Dr. Doru Negru, medic medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, a explicat care este importanța postului și de ce nu trebuie să ne speriem de o scurtă pauză de la alimentație.
”Ce înseamnă post? Nu mânca proteine animale. Când cade postul? Când nu este mâncare.
Cât ține cel mai lung post? 40 de zile.
Cât îți trebuie să mori de foame dacă nu mănânci nimic? 42 de zile. Și ca să poți să ții postul cel mare, trebuie să faci mușchi la răbdat cu postul de peste an. Ce spune postul? Dă la o parte proteina animală. Te obligă cineva să dublezi la pâine dacă nu mănânci care. Spune nu, că foamea este sănătoasă, este chiar normală. Citește mai departe AICI.
-
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă
Ce băuturi trebuie să eviți pe caniculă. Uite cu ce le înlocuiești. Adevărul despre apă
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai mănânci zahăr timp de 7 zile
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Dieta Keto și efectele imediate pe care le are asupra zahărului din sânge. Cum se compară cu dieta mediteraneană
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor
Nu mai mânca asta! 5 alimente pe care medicii le evită cu orice preț
Crezi că mănânci sănătos? S-ar putea să te înșeli. Nu mai consuma aceste alimente! Medicii trag un semnal de alarmă!
Alimente care funcționează ca injecțiile pentru slăbit. Ce recomandă un expert în nutriție
Ai fost mințit! Acest aliment pe care îl consumi zilnic îți face mai mult rău decât zahărul
Ce să mănânci pentru a-ți îmbunătăți sănătatea digestivă după 50 de ani. Alimentele care îți protejează stomacul și flora intestinală
Un studiu demontează postul intermitent: nu pare să aibă efect pentru cine vrea să piardă din greutate
Dieta cu ouă fierte: slăbești rapid sau e doar un mit? De ce o adoră celebritățile
EXCLUSIV 6 greșeli frecvente din Postul Crăciunului. Dr. Lygia Alexandrescu vine cu sfaturi
Rețeta de slăbit care "funcționează pentru toată lumea". Bilic: Acest aliment e soluția!
Un aliment surprinzător ajută somnul. Îmbunătățește biomarkerii ce au impact direct asupra somnului
Dieta cu banane de 3 zile: meniu complet și reguli simple
Dieta cu orez de 1.000 de calorii: cum funcționează și ce rezultate oferă
Fibrele din ovăz, secretul natural care imită efectul medicamentelor de slăbit
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
Studiu despre dieta ketogenică: efecte asupra ficatului și glicemiei
EXCLUSIV Postul Crăciunului: Cum să-l ții corect, cine trebuie să evite și cum te ajută să slăbești
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
