Dieta „Ianuarie uscat”: Slăbești la început de an și faci economii
Un nou studiu de la Universitatea din Sussex arată că participarea la „Ianuarie uscat” sau „Dry January” – adică abținerea de la băutură timp de o lună – îi face pe...
Studiul, condus dr. Richard de Visser, psiholog de la Sussex, a inclus peste 800 de persoane care au participat la provocarea „Dry January" – adică „Ianuarie uscat" în 2018. Asta presupune ca, după Revelion, să nu mai bei deloc toată luna. Rezultatele abținerii sunt, însă, ult mai bune decât s-a crezut. El arată că participanții la această provocare continuau să bea mai puțin și în luna august. Ei au raportat că:
- zilele de consum de alcool au scăzut în medie de la 4,3 la 3,3 pe săptămână;
- numărul de pahare consumate pe zi a scăzut în medie de la 8,6 la 7,1;
- frecvența bețiilor a scăzut de la 3,4 pe lună la 2,1 pe lună, în medie.
Dr. Richard de Visser a exlicat că: „Simplul act de a renunța o lună la alcool îi ajută pe oameni să bea mai puțin pe termen lung: până în luna august subiecții raportaseră câte o zi în plus de „nebăut" pe săptămână. Există, de asemenea, beneficii imediate: nouă din zece oameni economisesc bani, șapte din zece dorm mai bine și trei în cinci pierd în greutate".
„Interesant, aceste schimbări în consumul de alcool au fost de asemenea observate la participanții care nu au reușit să reziste fără alcool întreaga lună – deși sunt ceva mai mici. Acest lucru arată că există beneficii reale doar în încercarea de a finaliza provocarea".
Slăbești, strângi bani, dormi mai bine și ești mai sănătos
Studiul de la Universitatea din Sussex au arătat că, dintre participanți:
- 93% dintre participanți au avut un sentiment de realizare;
- 88% au economisit bani;
- 82% s-au gândit mai profund la relația lor cu băutura;
- 80% s-au simțit mai în control legat de consumul lor de alcool;
- 76% au aflat mai multe despre când și de ce beau;
- 71% au realizat că nu au nevoie de o băutură pentru a se distra;
- 70% și-au îmbunătățit, în general, sănătatea;
- 71% au dormit mai bine;
- 67% au avut mai multă energie;
- 58% au slăbit;
- 57% au avut o concentrație mai bună;
- 54% au avut o piele mai bună.
Constatările doctorului în psihologie Richard de Visser provin din trei sondaje online realizate automat: 2.821 de înregistrare la începutul lui „Ianuarie uscat"; 1.715 în prima săptămână a lunii februarie; și 816 de participanți în luna august.
Milioane de englezi vor participa la provocare în 2019
Un nou sondaj făcut de YouGov pentru Alcohol Change UK a arătat că una din zece persoane care beau - aproximativ 4,2 milioane de persoane în Marea Britanie - intenționează deja să participe în 2019 la „Dry January".
Dr. Richard Piper, CEO al Alcohol Change din marea Britanie, a declarat că „spus simplu, Dry January vă poate schimba viața. Auzim în fiecare zi de persoane care au preluat controlul consumului lor de băutură folosind Dry January și care se simt mai sănătoși și mai fericiți ca rezultat".
„Lucrul senzațional legat de Dry January este că nu este vorba doar despre luna ianuarie. Faptul că nu bem 31 de zile ne arată că nu avem nevoie de alcool pentru a ne distra, a ne relaxa, a socializa, ceea ce înseamnă că pentru restul anului suntem mai capabili să luăm decizii cu privire la consumul nostru de alcool și să evităm să ne coplacem în băuturi mai mult decât dorim cu adevărat", arată el într-un material dat publicității de Universitatea Sussex.
„Mulți dintre noi știu care sunt riscurile pentru sănătate ale alcoolului - șapte forme de cancer, boli hepatice, probleme de sănătate mintală - dar adesea nu suntem conștienți de faptul că atunci când consumăm mai puțin beneficiile pentru sănătate sunt imediate: dormim mai bine, ne simțim mai energici, avem o piele mai bună, pierdem în greutate ... Lista continuă. „Ianuarie uscat" îi ajută pe milioane de oameni să experimenteze aceste beneficii și să facă o schimbare mai durabilă pentru o viață mai sănătoasă", a conchis Dr. Richard Piper.
-
-
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
Studiu: sucurile dietetice pot afecta sănătatea creierului
Adevărul despre "te îngrași dacă mănânci seara târziu". Ce te îngrașă, de fapt
Impactul curelor cu sucuri asupra bacteriilor și inflamației
Adevărul despre produsele "high protein". Cât de bune sunt proteinele, de fapt? Când "bogat în proteine" sună mai sănătos decât este
Dieta care ar putea proteja creierul mai bine decât cea mediteraneană
Fructele care ard grăsimea la menopauză și reduc pofta de dulce
Cum se bea ceaiul corect. Reguli de aur pentru o ceașcă perfectă de fiecare dată
Dieta care arde grăsimea rapid. La ce trebuie să renunți pentru a scăpa rapid de kilogramele nedorite
Patru alimente de evitat pentru a reduce tensiunea arterială
Aceste 4 alimente trebuie evitate dacă ai hipertensiune arterială.
Sucurile verzi: detox real sau doar marketing?
Alimentele care reduc inflamația în două săptămâni. Medicii le recomandă
Aceaste alimente reduc inflamația în două săptămâni, spun medicii.
Studiu despre dieta ketogenică: efecte asupra ficatului și glicemiei
Rețeta de slăbit care "funcționează pentru toată lumea". Bilic: Acest aliment e soluția!
Cât de mult vei trăi, de fapt? Nu genele decid, ci alegerile tale zilnice! Detaliul despre longevitate care te va surprinde
10 semne că te afli în stare de cetoză
Dieta pe care o urmează medicii! Slăbești rapid și îți protejezi inima
Mâncatul la momentul potrivit, mai important decât somnul pentru sănătatea inimii
Mâncatul la momentul potrivit este mai important decât somnul pentru sănătatea inimii. Dar ce înseamnă, de fapt, momentul potrivit.
