Regula 5-2-1-0 și beneficiile sale pentru sănătate. E ușor de urmat de toată familia
O regulă simplă, ușor de urmat de toată familia. În ce constă regula 5-2-1-0.
Viața ne este formată din reguli și nu de puține ori le încălcăm, voit sau nevoit. Specialiștii de la Mayo Clinic au explicat una dintre cele mai ușoare reguli pe care o poate aplica, fără bătăi de cap, oricine, de la cel mai mic membru al familiei până la vârstnici.
Totul ține de acceptarea faptului că o ieșire la pizza sau la fast-food după un antrenament sau un meci se poate transforma în astfel de opriri mai des în timpul unei săptămâni. Mai mult, că statul în fața dispozitivelor electronice, fie că vorbim de televizor sau de laptop ori tabletă înseamnă timp mai puțin petrecut alături de familie.
Astfel, regula 5-2-1-0 este o modalitate prin care se pot crea obiceiuri sănătoase, dar și amintiri plăcute.
În ce constă regula 5-2-1-0
Prima regulă, cea a lui 5, înseamnă să mâncați 5 sau mai multe porții de legume și fructe pe zi. O dietă echilibrată nu doar că vă conferă o stare de bine, dar are și o multitudine de beneficii asupra sănătății. Iar într-un mediu tot mai poluat, cele cinci porții de legume și fructe chiar funcționează.
Regula lui 2. Limitați timpul petrecut în timpul liber în fața ecranelor la două ore sau chiar mai puțin pe zi.
Regula lui 1. Faceți o oră de activitate fizică pe zi. Cine poate, chiar și mai mult.
Regula lui 0. Beți zero băuturi îndulcite cu zahăr pe zi.
Lumina albastră și sindromul de STRES digital. Regula 20-20-20
Cum puteți pune în aplicare regula 5-2-1-0
Pentru urmarea acestor reguli trebuie doar să vă informați și să deveniți un bun exemplu pentru cei ai casei, mai ales pentru cei mici, care vă copie comportamentul, fie că vorbim de cel alimentar, cât și de cel legat de petrecerea timpului.
Luați mesele împreună. Studiile arată că un mic dejun sănătos reduce întârzierile comportamentale și emoționale. Eliberați masa și așezati-vă împreună. Faceți din masă o ”zonă fără electronice”, iar acest lucru vă va ajuta să vă concentrați mai mult pe ceea ce mâncați.
Evitați alimentele cu adaos de zahăr. Peste 60% din alimentele procesate au adaos de zahăr, astfel că menținerea acestor alimente la un minimum de consum vă ajută la controlul glicemiei, dar și la scăderea riscului de a lua în greutate.
Controlul porțiilor. Acestea trebuie consumate în funcție de vârstă, dar și de activitatea pe care o faceți în fiecare zi.
Dați un exemplu copiilor. Cei mici vor face ceea ce faceți dvs, nu ce spuneți. Motiv pentru care pentru a promova un stil de viață sănătos trebuie ca adulții să facă primul și cel mai important pas, notează Mayo Clinic.
Îmbătrânirea pulmonară și cura de 5 porții de fructe și legume: Bilic: Chiar funcționează
Medicul Mihaela Bilic, pe contul său de socializare, a atras atenția cu privire la fenomenul pe care îl trăim încă din momentul nașterii, acela al îmbătrânirii, dar și cum putem încetini acest proces, subliniind că nu doar pielea este cea care îmbătrânește, ci și plămânii.
Pentru aceștia, procesul începe în jurul vârstei de 30 de ani, iar poluarea este unul dintre cei mai nocivi factori.
”Îmbătrânim și unde nu ne gândim.
Nu doar pielea îmbătrânește, ci și plămânii. Vinovatul este oxigenul fără de care nu putem trăi și care ne ruginește în mod inevitabil. Organele cele mai expuse contactului cu aerul sunt pielea și aparatul respirator.
Oxigenul este esențial în procesele metabolice, doar că în urma reacțiilor oxidative apar radicalii liberi cu efect nociv pentru organism.
Epiteliul cutanat și alveolele pulmonare sunt primele structuri afectate de oxidare. Iar dacă la asta adaugăm poluarea atmosferică, infecțiile, bolile cronice sau fumatul, dezechilibrul este și mai grav.
Îmbătrânirea pulmonară începe la vârsta de 30 ani. Studiile au arătat că insuficiența respiratorie acută poate apărea rapid, în 24 ore, dacă suntem expuși la o atmosferă compusă exclusiv din oxigen.
Această toxicitate se explică prin producția de radicalii liberi în concentrații mari, care depășesc capacitatea antioxidantă a organismului”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Alimentația fast-food, recompensa nesănătoasă. Nutriționist: Generează dependențe
-
Cancer terminal: ce se întâmplă când boala nu mai poate fi vindecată04.10.2026, 19:40
-
-
-
-
Adevărul despre zahăr: de ce corpul tău chiar NU poate trăi fără el!
De ce are nevoie corpul nostru de zahăr: mai mult decât un gust dulce. Cum să consumi zahăr în mod sănătos.
Slăbești de două ori mai mult cu alimente minim procesate
Sucurile verzi: detox real sau doar marketing?
De ce să mănânci un măr verde pe zi. 6 beneficii dovedite științific
6 motive să mănânci un măr verde pe zi. Beneficiile te vor surprinde.
Cum să slăbești fără dietă. Trucul simplu care funcționează mereu
10 semne că te afli în stare de cetoză
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor
Fructele care ard grăsimea la menopauză și reduc pofta de dulce
Crezi că berea fără gluten e sigură? Studiul care dă peste cap tot ce știai
11 fructe bune dacă vrei să slăbești. Unele țin de foame mai bine decât ai crede
Dieta pe care o urmează medicii! Slăbești rapid și îți protejezi inima
Dieta care ar putea proteja creierul mai bine decât cea mediteraneană
EXCLUSIV Dieta vegetariană și de post, impact asupra nutrienților. Dr. Lygia Alexandrescu oferă sfaturi importante
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Crezi că mănânci corect? Adevărul cutremurător despre dieta sănătoasă care îți poate distruge inima
Ce se întâmplă dacă mănânci dulciuri pe stomacul gol
Slăbești fără să-ți dai seama: 5 trucuri psihologice care păcălesc creierul
Cea mai bună băutură pentru slăbit, dezvăluită de un dietetician
Ce se întâmplă dacă mănânci puiul cu tot cu piele? Adevărul te va surprinde
Detox cu supă de oase: dietă minune sau minciună virală?
Supa de oase promite detoxifiere, piele perfectă și articulații sănătoase, dar ce spune știința? Este un "elixir" sau doar o modă virală?
