Sorina Pintea, anunț: Ginecologul fals, contract ilegal de voluntar. Închid clinicile vinovate

Dana Lascu / 12 feb 2019 / 15:18
Sorina Pintea, ministrul Sanatatii
Sorina Pintea, ministrul Sanatatii

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea spune că un consilier juridic de la Spitalul Județean Ilfov a semnat, anul trecut, un contract de voluntariat ilegal cu falsul ginecolog. Demnitarul a anunțat că clinicile private care sunt vinovate că au angajat impostori ar putea fi închise! 

Femeia care funcțioa ca „rezident” la ginecologie în Spitalul Județean Ilfov, avea atât diploma cât și alte documente falsificate. 

„Aceasta nu a fost înscrisă la examenul de rezidențiat, ea nu avut niciodată un contract încheiat cu un spital plătitor. (...) Documentul prezentat de dânsa referitor la faptul că este confirmată ca şi medic rezident este fals, acest lucru putându-se verifica și pe site-ul Ministerului Sănătății la secţiunea rezidentiat.ms.ro, în sensul că această persoană nu a fost niciodată înscrisă la examenul de rezidențiat, nu a fost confirmată niciodată ca și medic rezident și, pe de altă parte, ea nu a avut niciodată niciun contract încheiat cu un spital plătitor, pentru că medicii rezidenți, în momentul în care intră în rezidențiat, încheie un contract de muncă pe perioadă determinată cu un spital plătitor. Din discuțiile pe care le-am avut cu Universitatea de Medicină și Farmacie, diploma de licență pe care doamna a prezentat-o este de asemenea falsă”, a anunțat Sorina Pintea, ministrul Sănătății. 

Plângere penală pe numele falsei ginecoloage

Mai mult, ministrul a arătat că pe numele ginecoloagei-rezidentă-impostoare ar exista și o sesizare, din 2016, pentru fals, care ar fi fost depusă la Spitalul Județean Ilfov. 

Demnitarul a lăsat să se înțeleagă că, dacă ar fi vrut, cei de la Spitalul Județean Ilfov ar fi observat din start că documentele „voluntarei” sunt false. Pe diploma de licență, nu corespunde ștampila cu titulatura instituției, iar în „adeverința de la resurse umane în care spune că a obținut un loc la rezidențiat, locul 693. Pe site-ul Ministerului, la secțiunea Rezidențiat, la 693 apare un singur rezident de București, care este de chirurgie generală”.

„A fost și rea-voință, am înțeles că este de multă vreme în spital, repet, eu cunosc cazul de azi-dimineață. Sunt și niște date care se bat cap în cap, dar asta este treaba celor care vor verifica aceste aspecte. Oricum, noi vom face o plângere penală pentru fals”.

Ministrul Sănătății susține că nimic din toate acestea, inclusiv cazul italianului impostor, nu par fi trebuit să se întâmple. 

„Toate aceste lucruri se întâmplă cu complicitatea cuiva! La spitalul din Ilfov s-a întâmplat cu complicitatea celor din Spital, care probabil știau ceva mai multe. În aceste clinici private unde acest cetățean făcea intervenții, la fel, cu complicitatea celor de acolo”. 

Sorina Pintea a explicat, apoi, că din 2014 de când a intrat în vigoare Legea voluntariatului, spitalele nu mai au dreptul să încheie direct contracte de voluntariat, ci sunt obligate să o facă printr-o entitate non-guvernamentală. 

Pintea: „21 de plângeri pentru acte false”

„Nicio instituție publică nu mai poate să facă un contract de voluntariat cu o persoană fizică, existând o organizație gazdă care oferă aceste servicii de voluntariat. În general, spitalele județene pe care le cunosc, au făcut contracte cu Crucea Roșie, cu Fundație pentru SMURD. (...) Am în față contractul de voluntariat încheiat de doamna Bîrsan cu Spitalul Județean Ilfov, în 12 martie 2018, contract semnat de un consilier juridic care probabil că în 2014, în 24 iunie a fost aprobată o Lege 78, care reglementează activitatea de voluntariat în România”, a atras atenția Sorina Pintea. 

Sorina Pintea susține că Ministerul Sănătății verifică actele care se depun la dosarele medicilor și că „din 2015 până acum s-au făcut 21 de plângeri pentru fals. Aș dori să precizez că aceste falsuri nu sunt legate de profesia de medic, ci de documentele depuse la dosar: certificate de conformitate, adeverințe și alte aspecte”. 

Ministrul spune că atunci când a declarat că în sistemul de stat nu pot fi angajați medici falși - afirmație pe care o susține în continuare - se referea la medicii care sunt angajați cu contract de muncă și că „nu s-a gândit la voluntariat”. 

„Vizavi de voluntariat, da, avem în față aceste exemplu, care se pare că era cunoscut de toți cei din Spitalul Județean. Din punctul meu de vedere cred că este obligatoriu să cunoaștem adevărul și de aceea, având un membru în Consiliu de Administrație al Spitalului, care de altfel n-a fost invitat de vreo șase luni la nicio ședință, vom convoca o ședință de urgență a Consiliului de Administrație pentru a ni se preciza exact care au fost termenii întocmirii ilegal a unui contract de voluntariat”. 

Pintea: Clinicile vinovate, autorizație suspendată!

„Din raportul preliminar pe care mi l-a prezentat Corpul de control care verifică dosarele pentru cod de parafă de la DSP București am constatat că există la dosarele multora dintre medici adeverințe în care unitatea angajatoare își reafirmă dorința de angaja, dar doar după obținerea codului de parafă. Și sunt unități private. Aspectele constatate în aceste zile mă fac să mergem înainte. Unitățile private care au greșit în a acorda asistență medicală populației vor avea suspendată autorizația de funcționare. Și îmi asum acest lucru. Pe de altă parte, dacă în sistemul public există fapte de natură penală, nu voi ezita nicio clipă să mă adresez justiției”, a explicat Sorina Pintea. 

Ulterior, însă, a revenit și a inclus în „amenințare” și spitalele și clinicile de stat! „Da și spitalele publice, îmi extinde afirmația”. 

Deocadată însă nu știe dacă va lua o astfel de măsură în ceea ce privește clinicile private unde a „lucrat” italianul impostor Matteo Politi, zis Matthew Mode, pentru că încă „se analizează documente”. 

În urma scandalului, culmea, DSP-urile (dintre care cel de București i-a dat ilegal cod de parafă italianului impostor), vor primi acum... mai multe drepturi!

„Vom extinde atribuțiile Direcțiilor de Sănătate Publică în ceea ce privește controlul anumitor aspecte, dar pe de altă parte avem responsabilităților unităților publice și private, responsabilități care le obligă să respecte pacientul” a spus Sorina Pintea. 

Articole Recomandate
Comentarii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.22