Ciclismul montan, accidentări. Dr Vlad Predescu, despre riscurile pentru articulații, mușchi și oase

Dana Lascu / 30 aug 2019 / 13:04
Ciclismul montan presupune rezistență și antrenament serios.
Ciclismul montan presupune rezistență și antrenament serios.

Dacă ești amator de mers prin oraș cu bicicleta, asta nu te califică automat pentru ciclismul montan. Ca să poți face față traseelor cu dificultate infinit mai mare decât ce întâlnești pe stradă, e bine să te pregătești intens. Altfel, riscurile sunt foarte mari, atât pentru articulații, mușchi, cât și pentru oase, explică, EXCLUSIV pentru DC Medical, Dr Vlad Predescu, medic specializat în chirurgia artroscopică și traumatologia sportivă.

Stilul de viață sedentar și lipsa unei rutine sportive ne îndeamnă, de cele mai multe ori, către sporturi care ne oferă un plus de adrenalină și ne forțează limitele fizice și mentale. Din această categorie am putea spune că fac parte și traseele cu bicicleta pe munte, multe dintre ele în offroad. Din păcate, dificultatea și lungimea cursei nu este întotdeauna adaptată nivelului fizic și, din acest motiv, apar și accidentările, unele dintre ele serioase. Pentru a analiza felul în care trebuie să ne pregătim pentru un astfel de sport, am stat de vorbă cu medicul ortoped Vlad Predescu, specializat în chirurgia artroscopică și traumatologia sportivă.

Pregătirea și antrenamentele

Mersul cu bicicleta presupune un antrenament special, pe care trebuie să îl facem constant, astfel încât rezistența organismului să fie la un nivel optim. Specialiștii recomandă câteva elemente esențiale care trebuie respectate în perioada premergătoare sezonului de ciclism montan. În primul rând, vorbim de antrenamente întinse pe toată perioada anului, așa că aparatele de cycling din sălile de fitness sunt cea mai la îndemână alternativă, asta dacă nu aveți un astfel de aparat acasă. Apoi, rezistența este foarte importantă, așa că încercați să combinați cursele mai lungi pe asfalt cu traseele tehnice specifice drumețiilor montane. Efectul va fi, cu siguranță, cel scontat: capacitatea cardiacă va crește substanțial, lucru care va ajuta enorm rezistența. Apoi, fiți foarte atenți la postura pe care o aveți în timpul curselor montane. Această poziție este complet diferită față de cea folosită de obicei la antrenamente sau la cursele clasice de asfalt, așa că ajustați-vă poziția ca să nu aveți parte de dureri nedorite de spate.

Clavicula este cea mai afectată

În cazul accidentelor de pe traseele montane, cele mai frecvente sunt, cum este de așteptat, căzăturile, care provoacă adesea fracturi ale membrelor superioare. Din punct de vedere statistic, se pare că ultimii 15 ani au adus o frecvență mai mare a acestor afecțiuni, în special din cauza popularității crescute a ciclismului, mai ales în rândul populației tinere și a celor care nu au o pregătire specială în acest domeniu. În cazul acestui sport, cel mai des întâlnite sunt fracturile de membre superioare - opt din zece cazuri fiind acestea - dintre care aproape o treime fiind fracturi de claviculă.
„Așa că putem spune că articulația umărului este cea mai expusă riscului în cazul ciclismului montan. Clavicula este un os care face legătura între articulația umărului și stern, contribuind, astfel, la creșterea stabilității și a forței membrului superior. Pe acesta se află numeroase grupe musculare care sunt implicate în biomecanica umărului, spatelui și a gâtului", a arătat doctorul Predescu.

Atenție la semnalele trimise de corp

Referindu-ne iarăși la frecvența accidentelor, cele mai multe dintre loviturile care implică membrul superior și au loc în timpul partidelor de ciclism montan sunt cauzate de o lovitură directă, prin cădere, pe umăr (peste 80%), iar restul este împărțit, aproximativ în mod egal, în căzături pe mâna întinsă, afectări provocate de tensiune în timpul manevrării ghidonului sau sindromul de hiperabducție. În cazul respectiv, poate să apară luxația scapulo-humerală. Aceasta din urmă, în cazuri complicate, poate duce inclusiv la compresiunea și iritarea mănunchiului vasculo-nervos, prin menținerea, un timp foarte îndelungat, a brațului într-o stare de nefirească, depărtată de corp. Repoziționarea articulației afectate este o urgență ortopedică, subliniază specialistul.

Primele semnale de alarmă în această situație sunt răcirea sau paloarea mâinii sau, dacă există și o afectare neurologică, apar furnicături sau amorțeli ale degetelor. Fracturile claviculei pot avea diferite grade de complexitate. Cele simple, fără deplasare, se tratează printr-o imobilizare specială, care durează aproximativ șase săptămâni. Cele complicate, cu deplasare sau mai multe fragmente, pot fi tratate tot conservator, dar, de regulă, în aceste cazuri, imobilizarea este extrem de dificil de suportat de către pacient și este însoțită, de multe ori, de dureri care apar în timpul somnului sau ale activităților zilnice.

Chirurgia rezolvă situațiile grave

Pentru a se obține o recuperare mai rapidă a forței și a mobilității umărului este recomandabil tratamentul chirurgical, atrage atenția doctorul Vlad Predescu.

Acesta se efectuează în centre specializate și presupune reducerea numărului fragmentelor osoase, precum și fixarea acestora cu ajutorul unor plăci speciale. Avantajul cert este că, imediat după intervenția chirurgicală, pacientul își poate folosi brațul pentru activități ușoare, zilnice, inclusiv condusul mașinii. Ulterior, în funcție de progresia sudurii osoase, va crește și nivelul de activitate fizică. În cazul leziunilor ligamentare de la nivelul umărului, la ora actuală tratamentul acestora se face prin artroscopie, o tehnică minim invazivă care presupune vizualizarea articulației cu ajutorul camerei de luat vederi.

O leziune tipică este disjuncția acromio-claviculara, care beneficiază cu mare succes de reconstrucția ligamentară prin procedee artroscopice. Totuși, pentru rezultate optime, aceste tehnici noi presupun o bună dotare cu aparatură specifică, precum și existența unor echipe medicale antrenate în aceste tehnici.

Prevenția este esențială

Un lucru esențial este felul în care reușim să prevenim astfel de accidente. În condițiile în care există căști de protecție care pot oferi un nivel de siguranță destul de ridicat pentru cap, pentru articulațiile umărului opțiunile de protecție sunt mai limitate.

„În primul rând, trebuie să știm să adoptăm o postură corectă în timpului mersului cu bicicleta, mai ales dacă este vorba de un teren accidentat. Și în acest caz au apărut protecții speciale, similiare cu cele folosite de motocicliști. Afecțiunile umărului apar, de regulă, în timpul plimbărilor mai lungi, în special în cazul în care este plasată o greutate mult prea mare pe mâini și coatele rămân drepte în timpul deplasării. Astfel, pentru a preveni durerile de umăr, mențineți coatele ușor flexate în timpul mersului, pentru a stopa transferul vibrațiilor puternice către brațe sau către partea superioară a corpului. Și folosiți o bicicletă dotată cu sisteme performante de absorbție a șocurilor" concluzionează dr Vlad Predescu.

Articole Recomandate
Comentarii
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.24