Coșmarul prin care trec femeile programate la avort, la o clinică din Iași: dialog halucinant între pacientă și un reprezentant al clinicii

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Spital, clinică
Spital, clinică

O tânără a prezentat cu ce se confruntă femeile după ce se programează pentru avort, la o clinică din Iași.

Printr-o postare pe Facebook, Rebecca Onu surprinde 'realitatea femeilor din regiunea Moldovei'. Tânăra susține că, după ce a aflat că 'o clinică din Iași sună persoane după ce acestea se programează în prealabil pentru avort, pentru a le speria și a le convinge să păstreze sarcina', a hotărât să urmeze pașii, pentru a vedea cu ochii ei ce se întâmplă. 

'Am decis să iau numărul, să urmez pașii și să aștept să văd dacă sunt sunată (ulterior au sunat și alte prietene, fiecare inventând o altă poveste, iar clinică a modificat discursul în funcție de nouă poveste a "victimei".', a precizat Rebecca Onu. 

Tânăra spune că a fost sunată imediat după așa-zisa programare, de o persoană de la clinica privată. Prima conversația n-a fost și ultima, pentru că 'la o luna distanță am fost sunată iar pentru a fi întrebată dacă am "continuat procedura".'

Potrivit celor făcute publice de ea, persoanele care continuă cu procedura la clinica în cauză sunt informate, cu o zi înainte, prin SMS, că medicul este ocupat, iar programarea nu mai este valabilă. Ea a anulat programarea, dar o altă femeie a continuat-o și a primit SMS cu jumătate de oră înainte.

Citiți pe DC NEWS cum a decurs dialogul halucinant între tânăra care a făcut programarea pentru avort și persoana care s-a declarat medic la acea clinică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel