Tulburarea restrictivă evitantă de aport alimentar (ARFID) sau tulburarea de ingestie alimentară este un concept clinic relativ nou, ce prezintă o dilemă pentru clinicienii care pot să nu fie conștienți de existența sa sau să se lupte cu modul în care să o gestioneze în mod corespunzător chiar și atunci când sunt informați despre aceasta.
Acest termen a fost introdus în 2013 în Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor mentale, ca o înlocuire sau extindere a "tulburărilor de alimentație și alimentație la copii".
Majoritatea pacienților care căutau tratament pentru o tulburare de alimentație erau clasificați ca "tulburare de alimentație, NOS". Cu toate acestea, cu noile criterii, multe dintre aceste persoane vor fi reatribuite la un diagnostic cu o utilitate clinică mai mare. Acest lucru va permite o cercetare precisă și concentrată, care va optimiza depistarea și tratamentul și, prin urmare, va îmbunătăți rezultatele.
Acest diagnostic este din ce în ce mai des utilizat pentru a descrie o tulburare de alimentație și de alimentație caracterizată prin restricționarea aportului nutrițional adecvat, ceea ce duce la o pierdere semnificativă în greutate sau la eșecul de a atinge creșterea așteptată, la o deficiență nutrițională semnificativă, la dependența de alimentația enterală sau de suplimentele nutriționale orale și/sau la o interferență marcantă cu funcționarea psihosocială.
Diagnosticul ARFID nu este determinat de dorința de a pierde în greutate sau asociat cu o imagine corporală distorsionată.
Există trei prezentări primare ale ARFID:
- teama de consecințe aversive (de exemplu, teama de sufocare, vărsături sau disconfort gastrointestinal);
- lipsa de interes pentru a mânca (apetit scăzut);
- sensibilitatea senzorială (sensibilitate crescută la gust, textură, culoare sau mirosul alimentelor).
În prezent, principala problemă cu ARFID este că medicii nu sunt familiarizați cu această afecțiune recunoscută relativ recent, ceea ce duce la întârzieri în diagnosticare și la implementarea târzie a tratamentului optim și a rezultatelor. Cu toate acestea, ajungerea la un loc de cunoaștere începe cu ridicarea întrebărilor corecte care ar îndeplini criteriile de diagnosticare a ARFID.
Detectarea ARFID în practica clinică necesită o abordare proactivă.
Un diagnostic în timp util va permite trimiterea la o îngrijire comportamentală adecvată înainte de apariția unei pierderi semnificative în greutate sau a malnutriției, dar aceasta necesită să se pună întrebările potrivite. Această prezentare generală vă va ajuta să vă ghidați discuțiile cu pacienții, astfel încât să puteți identifica, diagnostica și trata corect ARFID, potrivit MedScape.
Prin ce se deosebește ARFID de Anorexia nervosă?
Stabilirea limitelor de diagnostic și a unor definiții clare pentru ARFID rămâne o activitate în curs de desfășurare.
Deși fenotipurile ARFID prezintă asemănări cu anorexia nervoasă (AN), există diferențe importante în ceea ce privește profilul clinic, evoluția și rezultatele. Diagnosticul de anorexie nervoasă se bazează pe observarea restricției extreme a aportului alimentar și pe teama de creștere în greutate.
În schimb, ARFID este o tulburare a modelului de alimentație sau de hrănire fără teama de creștere în greutate, dorința de subțirere sau dismorfia corporală care este caracteristică altor tulburări de alimentație precum Anorexia nervoasă.
Există, bineînțeles, simptome fizice legate de malnutriție care pot fi prezente atât în anorexia nervoasă, cât și în ARFID, cum ar fi amenoree / menstruație neregulată, oboseală / leargie, intoleranță ortostatică și sațietate timpurie / evacuare gastrică întârziată.
Cum se deosebește ARFID de "mâncatul pretențios"?
Mâncatul pretențios a fost caracterizat în mod tradițional ca fiind consumul unei varietăți limitate de alimente, prin evitarea sau respingerea atât a alimentelor familiare, cât și a celor necunoscute. Mâncatul mofturos care persistă și provoacă un disconfort sau o afectare semnificativă legată de consecințele acestui comportament alimentar poate fi diagnosticat ca ARFID.
În trecut, termenul de "alimentație mofturoasă" s-a concentrat pe copii, dar odată cu reclasificarea ARFID, există un accent sporit pe entitatea insuficient studiată a alimentației mofturoase/ARFID în comportamentele alimentare ale adulților.
Care sunt criteriile pentru un diagnostic de tulburare de ingestie alimentară
Eșecul persistent de a satisface nevoile nutriționale și/sau energetice adecvate se poate manifesta ca o lipsă aparentă de interes pentru mâncare sau alimente, evitarea bazată pe caracteristicile senzoriale ale alimentelor sau preocuparea pentru consecințele aversive ale mâncării.
Conform criteriilor, aceste caracteristici trebuie să fie însoțite de cel puțin una dintre următoarele:
- pierdere semnificativă în greutate sau creștere șovăielnică la copii;
- deficiență nutrițională semnificativă;
- dependență de alimentația enterală sau de suplimente nutriționale orale;
- interferență marcantă cu funcționarea psihosocială.
Există, de asemenea, criterii-cheie "negative": Tulburarea nu se explică mai bine prin lipsa de hrană sau printr-o practică sancționată cultural; nu există nicio tulburare în modul în care este percepută greutatea sau forma corpului; și nu este atribuibilă unei afecțiuni medicale concomitente sau nu este mai bine explicată de o altă tulburare mentală.
"Atunci când tulburarea de alimentație apare în contextul unei alte afecțiuni sau tulburări, gravitatea tulburării de alimentație o depășește pe cea asociată în mod obișnuit cu afecțiunea sau tulburarea respectivă și justifică o atenție clinică suplimentară", se arată în definiția afecțiunii.
Cât de frecventă este ARFID la pacienții evaluați gastroenterologic
Recomandările obișnuite pentru pacienții cu boli digestive includ modificări ale dietei pentru ameliorarea simptomelor, cuprinzând o varietate de strategii de evitare a alimentelor, cum ar fi o dietă cu conținut scăzut de FODMAP pentru tratarea simptomelor sindromului de colon iritabil, dieta de excludere a bolii Crohn, o dietă fără gluten la cei cu boală celiacă și diete de eliminare în cazul esofagitei eozinofilice (EoE). Ar putea fi prudent să se depisteze simptomele ARFID atunci când se recomandă abordări de eliminare a dietei pentru diferite boli gastrointestinale.
Într-un studiu 2022, au fost căutate comportamente ARFID la adulții cu acalazie, boala celiacă, EoE și boală inflamatorie intestinală (IBD). În general, 54% din eșantionul total a îndeplinit criteriile de diagnostic pentru ARFID pe baza NIAS. De remarcat că pacienții care au aderat la o dietă dirijată de medic au prezentat o teamă mai mare față de simptomele gastro-intestinale, mai puțin interes pentru mâncare și un scor total NIAS mai mare.
Anchetatorii au raportat o relație puternică între ARFID și o funcționare socială mai slabă; pacienții cu ARFID au fost mai predispuși să se retragă din punct de vedere social și să se simtă mai puțin capabili să se implice în relația cu ceilalți. Acest studiu a raportat, de asemenea, că evitarea/restricția alimentară a fost asociată cu o anxietate și o depresie crescute, precum și cu o scădere a calității vieții legate de sănătate. Aceste constatări evidențiază valoarea evaluărilor focalizate pentru ARFID la pacienții cu boli digestive.
Robelin și colegii săi au raportat o prevalență globală de 17% a ARFID la 161 de adulți cu IBD, pe baza unui scor de risc ARFID pozitiv pe NIAS. Aceștia au observat că 92% au eliminat alimente atunci când au avut simptome active și 74% au continuat să elimine alimente chiar și atunci când nu existau simptome. Un ecran ARFID pozitiv a fost asociat cu un risc mai mare de malnutriție. Autorii au remarcat, de asemenea, că recunoașterea clinică a ARFID a fost slabă; din 98 de adulți cu IBD, 10% au avut un screening pozitiv pentru simptomele ARFID, dar niciunul nu a fost suspectat de medicul lor de a avea o tulburare de alimentație.
Murray și colegii săi au evaluat pacienții dintr-o clinică de neurogastroenterologie cu tulburări de motilitate și pe cei cu suspiciuni de tulburări de interacțiune intestin-creier (DGBI). Prevalența pediatrică a ARFID a fost de 23%, iar prevalența la adulți a fost de 24%. Pacienții au fost clasificați ca "ARFID definit'' (9%) dacă îndeplineau toate criteriile DSM sau "ARFID potențial'' (15%) dacă îndeplineau unele dintre criterii.
Există o prevalență ridicată a tulburărilor de alimentație și a comorbidității psihiatrice, cum ar fi anxietatea, la pacienții cu DGBI. Restricția voluntară a aportului alimentar oral pentru a preveni simptomele este observată la pacienții cu DGBI sau ARFID, două afecțiuni distincte din punct de vedere clinic, notează Medscape.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
