USAMV, prima universitate din România care şi-a schimbat denumirea

DCMedical Team |
Data publicării:

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" (USAMV) din Iaşi este prima universitate din România care şi-a schimbat denumirea, devenind Universitatea pentru Ştiinţe ale Vieţii "Ion Ionescu de la Brad", ca urmare a Hotărârii de Guvern din 13 mai 2021, aliniindu-se astfel trendului european al instituţiilor de profil.

Aflată într-un amplu proces de modernizare şi transformare, de adaptare la noile cerinţe ale pieţei muncii, Universitatea Agronomică din Iaşi intră în acest trend european de schimbare a denumirii, şi nu numai, după alte instituţii de învăţământ superior similare din Austria, Olanda, Danemarca, Norvegia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Polonia sau Ucraina care au trecut de la denumirile şi activităţile iniţiale la denumirea de universităţi pentru ştiinţele vieţii.

Rectorul USAMV din Iaşi, reacție

 

Rectorul USAMV din Iaşi, Gerard Jităreanu, a declarat că schimbările se vor face nu doar în ceea ce priveşte schimbarea numelui instituţiei, ci şi la nivelul programelor de studiu care vor cunoaşte o actualizare profundă.

"Acesta este noul brand care reprezintă actualul aşezământ academic centenar, nume care reflectă tendinţele europene actuale la nivel didactic, de cercetare şi ale pieţei muncii, toate fiind dinamizate de provocările majore şi complexe din sfera ştiinţelor vieţii. Estimăm un important impact la nivel regional, naţional dar şi internaţional, prin creşterea ponderii cercetărilor privind schimbările climatice, poluarea mediului, creşterea demografică, alimentaţia publică, resursele de apă şi alimente, energiile regenerabile, protejarea resurselor şi a arealelor naturale, care fac obiectul domeniilor de studiu ale universităţii noastre, în noul context socio-economic.Sperăm ca impactul să fie pozitiv şi în ceea ce priveşte atractivitatea pentru viitorii studenţi, naţionali şi internaţionali, deoarece universitatea îşi păstrează misiunea fundamentală iniţială, de a forma ingineri în domeniul ştiinţelor aplicate ale mediului şi vieţii: agronomie, horticultură, biotehnologii agricole, inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, ingineria produselor alimentare, horticultură, ingineria mediului, ingineria resurselor animale şi alimentare, sau licenţiaţi în biologie şi medicină veterinară. Schimbarea denumirii nu este doar o acţiune de rebranding, ci reprezintă şi o schimbare de viziune în abordarea direcţiilor de dezvoltare ale universităţii noastre şi sperăm că IULS - Iasi University of Life Sciences să devină cât mai curând membră a Ligii Europene a Universităţilor pentru Ştiinţele Vieţii (Euro League of Life Sciences)", a declarat rectorul USAMV din Iaşi.

Potrivit acestuia, printre instituţiile europene de învăţământ superior care au făcut acest pas considerat absolut firesc în evoluţia universităţilor agronomice se află: University of Natural Resources and Life Sciences - Viena (2004), Czech University of Life Sciences Prague (2007), Estonian University of Life Sciences, Latvia University of Life Sciences and Technologies, HAS University of Applied Sciences (Olanda), Inholland University Of Applied Sciences, Norwegian University of Life Sciences, University of Life Sciences in Lublin (Polonia), Wroclaw University of Environmental and Life Sciences (Polonia), Warsaw University of Life Sciences (Polonia), National University of Life and Environmental Sciences (Ucraina). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel