5 motive ascunse pentru care corpul tău reține apa

Cătălina Burghelea / 12 iul 2021 / 10:58

Cunoscută și sub numele de edem, retenția de apă se întâmplă atunci când corpul are o cantitate excesivă de lichid pe care o stochează în sistemul circulator și în țesuturile celulare. Deși corpul uman este alcătuit din aproximativ 70% apă, uneori este posibil să rețină mai multe lichide și să înceapă să pară umflat în unele zone.

Există mai multe motive diferite pentru care corpul reține apa:

1. Anumite medicamente

Unele medicamente eliberate pe bază de rețetă determină retenția de lichide ca efect secundar. Spre exemplu, dacă iei antidepresive sau medicamente pentru tensiunea arterială, este posibil să ai retenție de lichide și balonare. În plus, unele medicamente fără prescripție medicală pot avea același efect. 

2. Aport ridicat de sodiu

Da, organismul are nevoie de sodiu pentru mai multe funcții importante, inclusiv reglarea tensiunii arteriale și a nivelurilor de lichide din organism, dar necesită doar cantități mici, scrie Webmd. Deci, o dietă bogată în sodiu poate duce la retenția de apă, balonare și creșterea în greutate. Dacă dorești să adaugi aromă mâncării, optează pentru ierburi și condimente și renunță la sare. Folosește usturoi, chimen, oregano, salvie sau piper pentru a-ți condimenta felul de mâncare. 

3. Probleme cardiace

O afecțiune cardiacă poate provoca retenție de lichide, cel mai frecvent la nivelul picioarelor, gleznelor și abdomenului. Deci, este bine să cunoști și alte semne ale bolilor de inimă. Spre exemplu, simptomele frecvente ale insuficienței cardiace includ oboseala, ritmul cardiac rapid, slăbiciune, amețeli și dificultăți de respirație, potrivit Webmd

4. Hormoni

Femeile experimentează adesea balonări și retenție de apă în timpul menopauzei. Mai exact, estrogenul și progesteronul sunt hormoni care joacă un rol important în retenția de lichide. Dacă nivelul de estrogen este prea ridicat sau nivelul de progesteron este prea scăzut, acest lucru poate determina corpul să rețină apă. 

5. Un stil de viață sedentar

Dacă rutina ta zilnică implică așezarea sau statul în picioare pentru perioade lungi de timp, este posibil să observi retenția de apă ca rezultat: picioarele sau gleznele umflate. Prin urmare, asigură-te că faci mișcare zilnic (15-30 de minute zilnic), ridică-te de pe scaun și plimbă-te de câte ori este posibil, ia scările în locul liftului etc. 

Alimente care combat retenția de apă

 

Pătrunjel

Pătrunjelul conține un adevărat cocktail de nutrienți, conține vitamine (C și B9), minerale (fier, calciu, magneziu), esențiale pentru buna funcționare a organismului, precum și antioxidanți.

Mult mai mult decât o plantă aromată pentru condimentarea felurilor de mâncare, pătrunjelul este un aliment cu multiple beneficii terapeutice.

Pătrunjelul este utilizat pe scară largă pentru îmbunătățirea digestiei și ameliorarea diferitelor probleme digestive, cum ar fi balonarea, constipația sau indigestia, datorită puterilor sale carminative și antispastice, dar și pentru combaterea retenției de apă. 

Pătrunjelul are și proprietăți diuretice. Pentru a face ceai de pătrunjel, pune două linguri de frunze de pătrunjel uscate într-o cană cu apă clocotită și lasă la infuzat timp de 10 minute. Bea de până la trei ori pe zi.

Include în dieta ta alimente bogate în potasiu: leguminoase precum soia, fasole albă sau neagră, linte, năut; cartofi, roșii, spanac, fructe uscate (stafide, curmale), semințe (in, dovleac și floarea-soarelui); cacao sau ciocolată cu peste 70% cacao, morcovi, castraveși, scorțișoară, pepene roșu, lămâie. 

 

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy