Andrei Baciu, despre a treia doză de vaccin COVID-19: Sunt două scenarii în care s-ar putea administra în România

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Campanie vaccinare
Campanie vaccinare

Secretarul de stat Andrei Baciu a vorbit, marți seara, despre posibilitatea ca o a treia doză din vaccinul COVID-19 să fie administrată populației. El a explicat în ce condiții ar putea fi administrată aceasta și mai ales ce rol ar urma să aibă în combaterea pandemiei COVID-19.

„În cazul celei de-a treia doze de vaccin COVID-19 sunt două opțiuni din punct de vedere științific. Unu, în cazul în care imunitatea câștigată ca urmare a dozelor inițiale pentru vaccinurile care se administrează în două doze începe să scadă și să devină mai puțin eficientă. Atunci se dă cea de-a treia doză, numită „doză de boost”. Aceasta este o alternativă teoretică. 

Cea de-a doua alternativă este: în cazul în care dozele de vaccin existente au o eficiență parțială, mai scăzută asupra tulpinilor noi care apar, față de tulpinile inițiale. Atunci, această tehnologie permite să ne adaptăm mult mai repede la noile tulpini. Astfel, vaccinurile devin mult mai eficiente decât vaccinurile care nu țin pasul cu malformațiile virale”, a precizat Andrei Baciu, la B1 TV.

În ce condiții se va administra

Vicepreședintele CNCAV a explicat faptul că vaccinurile se vor adapta la noile tulpini.

„Mecanismul imunologic este similar, trebuie dată o nouă țintă, identificat un nou profil de virus suspect, de corp străin pe care să-l identifice sistemul imunitar, iar acest lucru se face cu ajutorul unei alte informații imunologice.  Vorbim de două opțiuni diferite, care până la acest moment sunt numai la nivel teoretic. Dacă se va pune vreodată problema de așa ceva, va fi nevoie să avem dovezi științifice. Medicina este o știință bazată pe dovezi, iar tot ceea ce s-a realizat cu privire la pandemie s-a realizat doar atunci când s-au întrunit suficiente dovezi cu privire la un aspect”, a detaliat Andrei Baciu.

Decizia Israelului de a stoca cea de-a treia doză

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a vorbit și despre decizia Israelului de a stoca vaccinuri, pentru o eventuală administrarea a celei de-a treia doze împotriva COVID-19.

„Ei au reușit un lucru destul de rar în medicină, posibilitatea de a avea un studiu de caz național, de câteva milioane de persoane vaccinate, care să întrunească dovezile științifice de care vorbeam anterior și să poată să le aibă, să colecteze date, să le prelucreze, astfel încât să genereze concluzii care să poată fi pertinetă și solide”, a mai arătat Andrei Baciu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel