Urme de coronavirus, descoperite în sperma bărbaților infectați

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Bărbat
Bărbat

Încă nu este clar dacă acest coronavirus poate fi transmis sexual prin contactul cu materialul seminal, dar prezența sa în sperma unora dintre bărbații infectați și care au dezvoltat COVID-19 este certă.

Se știe deja că după ce noul coronavirus numit SARS-CoV-2 intră în corpul uman, pare să ajungă la situri cu mult dincolo de plămâni. El a fost descoperit deja în rinichi, în inimă, în ficat și în tractul gastro-intestinal. Acum, cercetătorii au detectat virusul și în sperma unor bărbați infectați, arată un studiu de mică anvergură.

Cu toate acestea, constatările, publicate joi (7 mai) în jurnalul JAMA Network Open (link studiu), nu înseamnă neapărat că virusul poate fi transmis sexual prin contactul cu materialul seminal.

Studiul a implicat 38 de bărbați din Shangqiu, China, care au fost testați și au ieșit pozitivi la COVID-19. Ei au avut simptome ale bolii. Participanții au furnizat probe de spermă, pe care medicii le-au analizat pentru prezența SARS-CoV-2, acel coronavirus care provoacă boala COVID-19.

Coronavirusul a fost detectat doar la 6 din cei 38 de bărbați, ceea ce înseamnă un procent de 16% din total. Dintre bărbații infectați, patru pacienți au și în prezent simptome de COVID-19, iar doi pacienți s-au vindecat recent.

Cu toate acestea, este important de menționat că, deși cercetătorii au detectat material genetic din SARS-CoV-2 în materialul seminal, studiul nu dovedește că aceste particule de coronavirus sunt „viabile" sau capabile să transmită infecția, notează The New York Times.

„Este o constatare interesantă, dar trebuie confirmat că există virus infecțios - nu doar un produs viral în spermă", a subliniat dr. Stanley Perlman, profesor de microbiologie și imunologie la Universitatea din Iowa, pentru Times.

În plus, deocamdată nu se știe cât timp rezistă virusul în spermă, având în vedere că unii dintre participanții la studiu se luptă încă cu boala COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel