Pe măsură ce temperaturile cresc și sandalele își fac apariția în garderoba zilnică, picioarele noastre devin vedetele sezonului. Însă vara vine cu provocări care fac îngrijirea călcâielor esențială: căldura, expunerea la soare și mersul desculț pot duce rapid la uscăciune și fisuri dureroase ale pielii, potrivit Reuters.
De ce se crapă călcâiele?
Călcâiele crăpate – cunoscute și sub denumirea de fisuri – apar din cauza pielii uscate și a elasticității reduse. Picioarele nu au glande sebacee, deci nu produc uleiuri naturale, ceea ce le face mai vulnerabile la deshidratare. În timp, pielea se îngroașă ca reacție la frecare și presiune, dar acest strat poate ceda sub stresul mersului sau statului în picioare.
Vara accentuează problema: încălțămintea deschisă, cum ar fi papucii de plajă, permite expansiunea perniței călcâiului, ceea ce crește tensiunea asupra pielii. Suprafațele fierbinți (precum asfaltul sau marginile piscinelor), combinate cu ore lungi de stat în picioare, agravează deshidratarea pielii și slăbesc bariera de protecție naturală.
Factori agravanți pot fi: obezitatea, care pune presiune suplimentară pe călcâie, afecțiuni ale pielii precum eczema sau psoriazisul, transpirația excesivă sau înmuierea prelungită a picioarelor, care pot reduce rezistența pielii și o pot face mai predispusă la crăpături.
Riscurile fisurilor la călcâie
Călcâiele crăpate nu sunt doar o problemă estetică – ele pot deveni dureroase și periculoase. Fisurile adânci pot sângera, pot face mersul dificil și pot duce la infecții. În cazul persoanelor cu diabet, hipotiroidism sau boli vasculare, chiar și o fisură minoră poate duce la complicații grave precum celulita sau ulcerațiile, din cauza circulației deficitare și a vindecării lente.
Cum prevenim fisurile la călcâie
Îngrijirea zilnică este cheia:
- Hidratează zilnic – Folosește creme care conțin 10% uree sau acid lactic pentru a menține pielea moale și elastică.
- Poartă încălțăminte cu susținere – Evită purtarea exclusivă a sandalelor fără suport; alternează cu pantofi care oferă amortizare și sprijin pentru călcâi.
- Evită mersul desculț – Suprafațele aspre sau fierbinți deteriorează pielea și favorizează crăpăturile.
- Hidratează-te – Apa ajută la menținerea elasticității pielii din interior.
- Exfoliază o dată pe săptămână – Înmoaie picioarele (până la 5 minute), apoi îndepărtează pielea - moartă cu o piatră ponce sau pilă specială.
Ce faci dacă pielea este deja crăpată
Aplică un balsam pentru călcâie – Produsele cu 10–25% uree și până la 6% acid salicilic hidratează intens și ajută la exfoliere. Nu le folosi în timpul zilei dacă porți încălțăminte deschisă – pot face pielea alunecoasă.
Tratează pe timp de noapte – Aplică balsamul înainte de culcare și poartă șosete din bumbac pentru a păstra hidratarea și a accelera vindecarea.
Consultă un specialist – Dacă fisurile sunt adânci, dureroase, infectate sau nu se vindecă, mergi la un podiatru. Poate fi nevoie de tratamente medicale sau adezivi speciali.
Atenție la „șosetele exfoliante”
Produsele exfoliante tip șosetă conțin acizi (glicolic, lactic, salicilic) între 5–17%. Acestea pot fi utile pentru pielea îngroșată, dar sunt contraindicate dacă ai fisuri sau piele fragilă. Pot provoca iritații, întârzia vindecarea și crește riscul de infecție, mai ales la persoanele cu diabet, circulație deficitară sau boli dermatologice.
În astfel de cazuri, este mai sigur să folosești creme hidratante pe bază de uree, care îmbunătățesc starea pielii fără a-i compromite bariera naturală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.