Iaşi: Actualul rector al UMF a primit încă un mandat în urma unui scrutin de vot

Georgiana Ioniță / 17 ian 2020 / 09:11
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, FOTO Facebook
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, FOTO Facebook

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu a câştigat un nou mandat la conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, în urma scrutinului organizat joi.

La alegerile organizate pe parcursul zilei de 16 ianuarie la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi s-au prezentat 707 cadre didactice şi cercetători, dintre cele 730 înscrise pe listele de vot, şi toţi cei 37 de reprezentanţi ai studenţilor, participarea la vot fiind de 97%, notează Agerpres.

Alegerile s-au desfăşurat pentru stabilirea membrilor Consiliilor Departamentelor şi Consiliilor Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie Medicală, a membrilor Senatului Universităţii, pentru alegerea directorilor de departament şi a rectorului.

"Pentru cea mai importantă funcţie din universitate, cea de rector, şi-au depus candidaturile prof. univ. dr. Norina Consuela Forna şi prof. univ. dr. Viorel Scripcariu. Urmare a votului cadrelor didactice, cercetătorilor şi reprezentanţilor studenţilor, rectorul în mandatul 2020 - 2024 este prof. univ. dr. Viorel Scripcariu", se menţionează într-un comunicat de presă al universităţii.

Potrivit documentului, Viorel Scripcariu a acumulat 1.175,86 puncte în urma votului primit din partea a 440 cadre didactice şi 23 de studenţi, iar contracandidata sa, Norina Consuela Forna, are 1452,14 puncte primite din partea a 217 cadre didactice şi 14 studenţi.

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy