Măslinele te îngrașă sau te ajută să slăbești? Află ce beneficii au și cum trebuie consumate

Cătălina Burghelea / 18 mai 2021 / 23:44

Măslinele sunt un aliment popular ce poate fi consumat ca gustare, adăugat la salată sau în sandvișuri și tocănițe. Au mulți nutrienți și, contrar credinței populare, nu îngrașă.

De-a lungul timpului, despre măsline s-a spus și scris că îngrașă și nu sunt recomandate în curele de slăbire. Motivul poate fi prezența grăsimilor în compoziția sa și reputația proastă de a fi un aliment foarte caloric.

Cu toate acestea, măslinele sunt o sursă de nutrienți, cu efecte pozitive pentru organism. Conțin acizi grași mononesaturați, printre care se remarcă acidul oleic. De asemenea, au fibre, vitamina E și alți antioxidanți mai puțin cunoscuți. Și sunt o sursă de minerale precum cupru, sodiu, calciu și fier. 

Datorită tuturor acestor nutrienți, beneficiile măslinelor au fost studiate ca posibil remediu împotriva unor boli comune:

- Reduc riscul de boli: cum este cazul unor tipuri de cancer și probleme cardiovasculare.

- Reglează colesterolul 

Antioxidant: datorită activității sale antioxidante, ajută la reducerea incidenței aterosclerozei, a infecțiilor microbiene și a problemelor inflamatorii.

Măslinele ne îngrașă sau nu?

Principalul motiv pentru care se crede că măslinele îngrașă este prezența relativ mare a grăsimilor în compoziția lor. Însă trebuie luat în considerare faptul că 100 de calorii din măsline nu sunt la fel ca dintr-un croissant, după cum subliniază nutriționiștii.

În plus, există câțiva parametri conform cărora măslinele pot ajuta la menținerea greutății corporale și pot fi chiar aliate în dietele de slăbit. Prin urmare, contrar credinței populare, măslinele nu ne îngrașă. Iată ce arată cercetarea în acest moment:

Fructele măslinului sunt alimente cu o densitate calorică redusă. Acestea sunt asociate cu un indice de masă corporală mai mic la persoanele care le consumă în cantități mai mari. Potrivit revistei Diabetology and Metabolic Syndrome, o dietă bogată în acizi grași mononesaturați are beneficii pentru curele de slăbit. Prezența grăsimilor poate contribui la senzația de sațietate.

Câte calorii au măslinele?

100 de grame de măsline verzi conțin aproximativ 145 de calorii. Aceeași cantitate de măsline negre furnizează 105 calorii. 

Câte măsline este recomandat să mănânci?

10 măsline medii cântăresc aproximativ 35 de grame și această cantitate înseamnă aproximativ 50 de calorii. În cazul celor negre, este vorba despre 65 de calorii. 

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy