O companie susținută de Philip Morris va lansa primul vaccin COVID pe bază de plante din lume

Adisa Codruț |
Data publicării:
Vaccin COVID bazat pe plante. Foto: Daniel Schludi / Unsplash
Vaccin COVID bazat pe plante. Foto: Daniel Schludi / Unsplash

Divizia Medicago a Mitsubishi Tanabe Pharma, susținută de Philip Morris, va lansa primul vaccin COVID-19 pe bază de plante din lume. Acesta ar putea fi mai ieftin, mai ușor de transportat și de stocat decât vaccinurile convenționale deja aprobate pe piață.

Filiala Medicago a Mitsubishi Tanabe Pharma, susținută de Philip Morris, a anunțat că va cere, până la finalul anului, aprobarea autorităților canadiene pentru vaccinul său produs dintr-o plantă din familia tutunului.

Toshifumi Tada, șeful departamentului de dezvoltare a afacerilor cu vaccinuri de la Mitsubishi Tanabe Pharma, a explicat, pentru Financial Times (link direct sursa informației), că așa cum e cazul gripei, nici în cazul COVID-19 cererea de vaccinuri nu o să dispară brusc, din moment ce continuă să apară noi tulpini de coronavirus. 

Niciun vaccin pe bază de plante nu a fost aprobat pentru utilizare la om până în acest moment, dar promotorii tehnologiei au spus că astfel de vaccinuri sunt atractive, deoarece plantele ci care sunt făcute cresc rapid, scurtând procesul de fabricație și scăzând costurile. Producția mai rapidă, au adăugat ei, facilitează și adaptarea pentru a combate noile tulpini, arată un articol din Nature Research Journal (link direct sursa informației).

În timp ce pentru un vaccin tradițional antigripal sezonier producția durează între opt luni și un an, vaccinul dezvoltat de Medicago, în care grupul de tutun Philip Morris deține o participație de 25%, poate fi produs în cinci până la opt săptămâni. De asemenea, vaccinul pe bază de plante nu trebuie congelat în timpul transportului, ci păstrat la temperaturi între 2 până la 8 grade Celsius, conform aceluiași articol. 

Tada a mai spus, pentru Financial Times, că vaccinurile pe bază de plante sunt considerate relativ sigure pentru oameni, deoarece sunt create particule asemănătoare unui virus, care imită în acest caz coronavirusul țintă, dar fără a utiliza efectiv un virus viu sau vreo bucată din el. 

Medicago, care a format un parteneriat cu GlaxoSmithKline pentru adjuvantul său, dezvoltă și analizează deja date dintr-un studiu de fază 3 pentru vaccinul său Covid, în care sunt înrolați circa 24.000 de subiecți din Canada, SUA, Marea Britanie, Brazilia, Argentina și Mexic. De asemenea, un studiu clinic similar, dar la o scară mai mică, a început luna aceasta în Japonia, unde cercetătorii speră să poată solicita aprobarea de punere pe piațp până în martie 2022, notează California News Times (link direct sursa informației).

Medicago a anunțat încă din luna mai că în studiul cu cei 24.000 de participanți, cei cărora li s-a administrat vaccinul COVID-19 au avut de 10 ori mai mulți anticorpi decât cei care au făcut anterior boala COVID-19. Vaccinul, de asemenea, nu a dat efecte secundare grave în studiu, arată Business Insider (link direct sursa informației).

Conform rezultatelor studiului clinic, nu au fost raportate efecte secundare grave legate de candidatul de vaccin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel