OMS: Omicron ar putea infecta peste jumătate din populaţia Europei în următoarele 6-8 săptămâni

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Coronavirus     Foto: CDC from pexels.com
Coronavirus Foto: CDC from pexels.com

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că în următoarele săptămâni, varianta Omicron ar putea infecta peste jumătate din populația Europei.

Varianta Omicron ar putea infecta peste 50 jumătate din populația Europei, în următoarele 6-8 săptămâni. Declarația a fost făcută de către directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), arată surse citate de Agerpres.

Europa a raportat peste 7 milioane de cazuri noi de COVID-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni, a anunţat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online.

"În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni", a precizat Hans Kluge.

El a subliniat că varianta Omicron prezintă mutaţii "care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate".

Regiunea europeană cuprinde 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală.

În plus, conform datelor transmise de OMS, începând din 10 ianuarie, 26 de ţări au semnalat deja că peste 1% din populaţiile lor s-au infectat cu COVID-19 în fiecare săptămână.

Hans Kluge consideră că amploarea "fără precedent" a transmiterii virale a dus la aglomerarea spitalelor, în timp ce rata deceselor a rămas stabilă.

Valul de îmbolnăviri "pune la grea încercare sistemele de sănătate şi prestatorii de servicii medicale din numeroase ţări în care Omicron s-a răspândit cu mare viteză şi ameninţă să se răspândească în multe altele", a adăugat directorul pentru Europa al OMS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel