Aterizare de URGENȚĂ la Timișoara. Femeie infectată într-un avion cu 183 de pasageri

Cătălina Burghelea |
Data actualizării: | Data publicării:
Zbor, avion      Foto: pexels.com
Zbor, avion Foto: pexels.com

Un avion TAROM a aterizat de urgență, joi, 21 ianuarie, la Timișoara. 

O cursă București-Madrid a fost întoarsă din drum și a aterizat de urgență pe aeroportul din Timișoara, din cauza unei pasagere căreia i s-a făcut rău în avion.

Potrivit Antena 3, pasagera a leșinat, a fost chemată ambulanța acolo, care i-a făcut un test COVID, acesta ieșind pozitiv la infectarea cu SARS-COV-2. 

În acest moment, femeia se află la spital.   

Este vorba despre o femeie de 65 de ani. Se pare că aceasta a participat la o înmormântare, unde erau multe persoane, la Brașov. 

La bordul avionului se aflau 183 de pasageri.

Surse medicale spun că femeia a intrat în comă diabetică, aceasta fiind cauza leşinului temporat. Testul rapid a arătat ulterior că aceasta era infectată cu COVID.

În urma aterizării de urgenţă, aeronava trebuie testată tehnic, într-o procedură care durează aproximativ 30 de minute. Avionul urmează să fie apoi dezinfectat, în vederea continuării cursei spre Madrid, după consultări cu autorităţile spaniole.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel