Clorul din apa de la robinet: când e periculos, ce trebuie să știți

Conf.univ.dr Tudor Ciuhodaru a sintetizat informațiile principale legate de prezența și efectele clorului în apa de băut. Iată care sut acestea:

1. Clorul este folosit pe scară largă atât ca dezinfectant cât și pentru purificarea apei. Din 1904, clorul a devenit metoda standard de dezinfecție a apei. Procesul cunoscut sub numele de clorinare (de fapt o adăugare de clor în apă) și este metoda cea mai utilizată în România, dar și în lume, pentru dezinfecția apei (pentru distrugurea unor bacterii precum E.Coli și a preveni transmiterea unor boli grave prin apă: dizenterie, febră tifoidă). Este folosit și în tratarea apelor uzate (epurarea apei), dar și ca dezinfectant în piscine.

2. Legea apei potabile 458/2002 stabilește clar pentru clorul liber rezidual o valoare cuprinsă între ≥ 0,1 mg/l – ≤ 0,5 mg/l, cu observația că acest interval trebuie respectat în întregul circuit al apei potabile.

3. Mirosul de clor e dependent de temperatura apei - așa că iarna mirosul este mai pregnant, deoarece clorul este mai stabil în apă rece, descompunându-se mai lent.

4. Este suficient să puneți apă rece într-un vas în cameră (unde temperatura este peste 20 de grade) iar mirosul va dispărea relativ repede.

Efecte posibile asupra sănătății:

1. Clorul reacționează cu apa din țesuturi formând acizi oxigenați (acid hipocloros), fiind astfel un iritant puternic pentru ochi, piele și mucoase.

2. În fiecare an 20.000 de copii cu vârste sub 6 ani sunt afectați de inhalarea vaporilor de clor și/sau sunt intoxicați cu această substanță pe care o întâlnim în componența a tot mai multe produse pentru curățenie. Cunoscut uzual sub numele de clor, hipocloritul de sodiu se poate confunda foarte ușor cu apa și poate fi inghițit accidental de către copii.

3. Gravitatea intoxicației/leziunilor este proporțională cu concentrația (doza), durata și calea de expunere (inhalatorie/cutanată sau digestivă), dar și de conținutul în apă a țesuturilor expuse.

4. Grupele de risc includ vârstele extreme (copiii!) precum și persoanele cu afecțiuni preexistente pulmonare (astm, bronșite cronice) sau dermatologice sau alergice ce sunt mult mai sensibile la acțiunea toxicului.

5. Simptomatologia apare rapid (uneori din primele secunde după expunere) în funcție concentrație și calea de pătrundere în organism:

a) Cele mai frecvente intoxicații sunt prin inhalare (chiar și in timpul dușului) și în doze mici și produc în general efecte iritative la nivelul căilor respiratorii: tuse, strănut, senzație de constricție toracică, respirație șuierătoare dar, mai ales la astmatic, pot declanșa sau agrava crizele severe. Nu sunt excluse fenomenele hipersecreție bronișcă, bronșită de edem pulmonar toxic cu potențial letal (mai ales în cazul expunerilor repetate la doze mari).

Pneumonia chimică și edemul pulmonar toxic pot apare chiar după o latență de 12-24 de ore.

b) Contactul cu tegumentele sau ochii duce la iritarea pielii sau ochilor manifestate prin înroșire, senzație de mâncărimi intense, prurit, lăcrimare și blefarospasm, erupții cutanate și chiar exfolieri tegumentare. Nu sunt excluse (doze mari) arsurile chimice.

c) În cazul ingestiei pot apărea gastro-enterocolită toxică cu grețuri, vărsături, dureri epigastrice, crampe abdominale și diaree.

Atenție! Se poate ajunge la:

d) tulburări metabolice care pot varia de la alcaloză ușoară (datorată hiperventilației) până la acidoză respiratorie cu hipoxemie profundă și acidoză metabolică hipercloremică;

e) pneumonie chimică și edem pulmonar (pot apare după o latență de 12-24 de ore);

f) chiar stop cardiorespirator se poate produce secundar hipoxiei.

Cum se acordă primul ajutor:

1. Decontaminarea (îndepărtarea toxicului) este esețială.

2. Prioritară este scoaterea victimei din zona contaminată evitându-se expunerile ulterioare.

3. Se asigură menținerea funcțiilor vitale ale victimei (ABC-ul, suportul vital de bază trebuie predate de la școală la orele de prim ajutor așa cum prevede legea Ciuhodaru).

4. Managementul intoxicației inhalatorii acute de clor este simptomatic și suportiv, și include: repaus; oxigen și eventual bronhodilatatoare (salbutamol).

5. Contaminarea secundară de la indivizii expuși la clorul gazos este improbabilă, deși clorul poate condensa pe piele și să contamineze astfel tegumentele neprotejate.

6. Leziunile oculare vor fi tratate de medicul oftalmolog după clătire abundentă cu apă. Lentilele de contact vor fi îndepărtate și spălate cu apă caldă sau ser fiziologic.

7. Decontaminarea pielii, dacă este necesară, va fi executată folosind sistemul de spălare ștergere cu detergenți diluați (10 ml lichid de spălare la 10 litri de apă). Arsurile necesită tratament de specialitate.

8. Toate hainele trebuiesc îndepărtate. Ele vor fi plasate în saci de plastic marcați și sigilați pentru a preveni contaminarea ulterioară.

Rețineți:

1. Cea mai ieftină și eficientă metodă rămâne prevenția.

2. Nu utilizați surse de apă ce ridică suspiciuni și preferați consumul de apă verificată.

3. Clorul (mai precis hipocloritul de sodiu) trebuie depozitat în spații care să nu fie accesibile copiilor (se poate confunda foarte ușor cu apa și poate fi inghițit accidental de către copii).

4. Noțiunile de prim-ajutor trebuie predate de la școală -așa cum prevede Legea Ciuhodaru- depusă în Parlament.