Dr Horaţiu Suciu:Două transplanturi de cord într-o săptămână, patru în 2020; record pentru România

Georgiana Ioniță / 01 feb 2020 / 18:32
Prof dr Horațiu Suciu     FOTO: DC Medical
Prof dr Horațiu Suciu FOTO: DC Medical

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş a efectuat, sâmbătă, al doilea transplant de cord din această săptămână şi al patrulea din acest an, ritmul alert reprezentând un record pentru singurul centru din România care efectuează astfel de operaţii.

"Am efectuat un nou transplant, la două zile de la ultimul, fiind al patrulea din acest an. Ne bucurăm că am reuşit să salvăm viaţa unui pacient de 49 de ani din judeţul Mureş, care aştepta o inimă compatibilă de doi ani, internat în clinica din Târgu Mureş în stare gravă, era la capătul resurselor biologice şi ne bucurăm că a fost disponibil un cord de a cărui evoluţie până acum suntem mulţumiţi. Intervenţia a început la ora 10, a durat aproximativ 6 ore şi jumătate, fără incidente. O echipă de la noi, formată din trei chirurgi, un medic specialist şi trei rezidenţi, s-a deplasat în cursul nopţii la Oradea, de unde au prelevat cordul de la un pacient de 40 de ani", a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul IUBCvT Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu.

Medicul a subliniat efortul colectiv pentru aceste intervenţii, la care au participat chirurgi, cardiologi, anestezişti, unii aflaţi în timpul lor liber şi "fără de al căror efort colectiv medicina de performanţă nu se poate face".

"Acest lucru este lăudabil, dar trebuie apreciat de toţi cei care conduc sănătatea. Cordul a venit cu oareşce întârziere din cauza condiţiilor meteo, am avut emoţii. Am ajuns la o ischemie la limită de patru ore. Motivele sunt şi problemele de infrastructura şi transport, inima fiind cel mai sensibil organ la ischemie şi noi fiind în permanenţă contra cronometru. Vreau să mulţumesc celor care s-au mobilizat, celor din echipa noastră, precum şi celor care au efectuat transportul. Elicopterul a zburat pe ceaţă, a aterizat la 30 de kilometri de Târgu Mureş şi de acolo cordul a ajuns cu greu la spital. Şi sperăm să fie un semnal de alarmă, pentru că aceste lucruri pot să fie îmbunătăţite. Faptul că am ajuns aici şi suntem la al patrulea transplant şi facem matematică, înmulţim cu 12, ajungem la o cifră care nu a mai fost făcută niciodată în România, dar nu sunt atât de optimist", a arătat doctorul Suciu.

În opinia sa, această performanţă se datorează faptului că s-au schimbat mentalităţi, medicul afirmând că apreciază activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, care are o preocupare mai mare pentru identificarea şi oferirea donatorilor, notează Agerpres.

"Dar sunt încă multe de făcut. Probabil încă nu s-a înţeles că medicina de transplant este una de excelenţă, nu este una de faţadă. Este o chirurgie care salvează vieţi şi trebuie susţinută în România", a precizat Horaţiu Suciu

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.22
YesMy