Dr Olga Simionescu: Cum alegi ce cremă, loțiune sau spray de protecție pentru plajă folosești. 12 REGULI DE AUR

Dana Lascu / 28 iun 2021 / 16:28
Cremele de protecție solară. Foto: Pixabay
Cremele de protecție solară. Foto: Pixabay

Cunoscutul medic dermatolog Olga Simionescu explică cum trebuie să ne alegem produsele de protecție solară pe care să le folosim la plajă. Iată cele 12 reguli de aur date de dermatolog:   

Medicul dermatolog Olga Simionescu a compus un mini-ghid cu 12 reguli de urmat atunci când îi alegi crema de protecție solară pentru plajă. Iată ce scrie specialistul:

„1. Ce sunt produsele de fotoprotecție, așa-numiții agenți ecran sau sunscreen?

Substanțe ce conțin compuși chimici sau fizici și  care se aplică pe piele și blochează în diferite grade radiațiile utraviolete B și A. Pot fi condiționate sub formă de loțiuni, spray, emulsie, cremă, stick. Compușii chimici pe care le conțin absorb radiațiile ultraviolete, cei fizici le reflectă și dispersează.

2. Cât de protectoare sunt? Depinde. Cele cu spectru larg protejeaza atât împotriva lui B, cât și a lui A. 

Cele cu SPF 30 blocheaza 94% din UVB, cele cu SPF 50 blocheaza 97% din UVB. Cu condiția aplicării în cantitate suficientă și a reaplicării după două ore (pentru majoritatea produselor). 

3. Cum se alege un produs în funcție de condiționarea lui (dacă este cremă, spray, emulsie, gel, stick)?  În funcție de preferința individului care îl aplică, de machiaj, de vârstă, de momentul zilei. Oricare ar fi această formă, SPF trebuie să fie de minimum 30. Sursa de proveniență trebuie să fie certă, preferăm produse de la companiile serioase și nu făcute pe vapor în larg. 

4. Sunt produsele de fotoprotecție cancerigene? Nu, nu  există dovezi în acest sens. În mai 2021, un laborator independent a sesizat FDA din SUA, clamând că ar exista urme de benzen cancerigene, însă produsele sunt verificate și paraverificate înainte de autorizare și nu s-a confirmat pănă în prezent. Dacă sursa de proveniență  este incertă, ca să fie ieftine, produsele pot conține componente toxice. 

5. Pot provoca produsele de fotoprotecție probleme hormonale? S-au raportat probleme la nivel de estrogeni circulanți. Oxibenzona a afectat nivelurile de hormoni care circulă în sânge, în studiile pe animale. Rezultatele au fost  discordante la om. Produsele care conțin zinc și titaniu sunt  blocante  fizice, minerale și nu dezvoltă aceste potențiale efecte. 

6. Ce înseamnă cifra de pe flacon? Factorul de protecție pentru tipul B de ultraviolete. De câte ori ne-am arde în absența aplicării sale. 

7. Pot determina produsele de fotoprotecție iritații, alergii? Da, mai ales la tipurile I și II și la persoane alergice. Ele trebuie să utilizeze produse pentru copii (de obicei apare pe flacon inscripția “kids” sau sunt desenate umbreluțe). Reacțiile iritative/ alergice presupun apariția eritemului (roșeții), edemului (umflăturii) la locul respectiv, a durerii, uneori a descuamării și rar a sângerării.  

8. Cum se aplică corect un produs de fotoprotecție? În cantitate mare, cu podul palmei plin, gradual și uniform, masaj blând. 

9. Fața și mâinile sunt protejate de la natură? Nuuuu. Ele îmbătrânesc primele, fiind în arii fotoexpuse. Reprezintă prima redută care cade. Trebuie protejate riguros cu agent ecran.  

10. Este aplicarea agentului ecran o fiță? Nu. Este o necesitate la tipurile I, II, III (blonzi și șateni). 

11. SPF 15 oferă o protecție? Da, însă nu este  recomandat  la plajă și la tipurile I și II (blonzi, ochi albaștri sau verzi). 

12. Recomand vreun agent ecran anume? Nu, nu promovez aici vreo companie sau alta, îmi cumpăr ca orice om de la farmacie sau din supermarket ce-mi place (spray de fotoprotecție de obicei). Mostrele pe care le primesc le dăruiesc pacienților (sunt mici și nu pot umple geanta cu ele, prefer un flacon de spray)”, a nnotat prof dr Olga Simionescu, pe pagina sa de Facebook. 

 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy