Medicul din Călărași care refuză pacienții nevaccinați, EXPLICAȚII. Ce trebuia să înțelegem

Dana Lascu |
Data publicării:

Medicul de familie Cătălin Petrencic explică, într-o nouă postare, ce decizie a luat de fapt și ce le refuză pacienților care nu vor să se vaccineze. 

„Constat cu mâhnire că mesajul meu a creat în spațiul public reacții atât de vehemente, agresive, impulsive. Am constatat că mesajul nu a fost înțeles sau a fost denaturat. Vreau să fac câteva precizări pentru cei care nu m-au înțeles:

- Mesajul a fost scris în contextul în care un coleg de stagiatură din Călărași, pe care-l cunosc de peste 35 de ani, a murit în mod sigur de COVID. Era sănătos, nefumător, fără alte boli cronice. A fost durere față de pierderea unui coleg, a unui om. A fost furie pentru că există această boală în care mulți oameni nu cred.

- A venit apoi o pacientă de 58 ani cu foarte multe boli cronice – diabet, HTA, CIC, dislipidemie, obezitate - care a afirmat că nu se vaccineaza pentru că „vaccinul te omoară”, că „e prea bolnavă și vaccinarea îi va face și mai mult rău”, că „au băgat cipuri în vaccin”. I-am spus că eu și asistentul, cu boli cronice, am fost vaccinați în urmă cu 5 zile și nu am pățit nimic, că nici măcar nu ne-a durut, că nu am avut nicio reacție adversă, că sunt convins că vaccinul ne poate ajută să trecem de pandemie. I-am spus că este înscrisă la mine de peste 20 de ani, că a avut încredere în mine, mi-a urmat indicațiile și tratamentele și de ce acum nu mai crede în ceea ce-i spun, de ce crede afirmațiile celor din jur care nu sunt medici, de ce nu crede în mine că medic și crede în persoane care nu sunt medici? În fundul sufletului am simțit furie că nu sunt crezut, că nu-i vreau decât binele și-l refuză, că dacă sunt mulți că domnia sa nu vom scapă curând de masca, izolare, pandemie.

- A venit întrebarea: dacă nu sunt crezut, dacă unii pacienți nu au încredere în mine, cum pot continua în condiții normale relația medic-pacient, care tocmai pe încredere se bazează? Un pacient se înscrie și rămâne pe lista unui medic de familie pentru că are încredere în acel medic. Pe asta s-au bazat toți pacienții mei care au venit, de bună-voie, să se înscrie la mine. Înscrierea presupune o relație de lungă durata. Această înscriere este ceva mai mult decât un simplu consult medical pe care un pacient îl face la 1-2-3 medici. Dar acest lucru nu înseamnă că un pacient poate rămâne pe veci pe lista unui medic. Pacientul și Medicul de familie pot să sesizeze când dispare încrederea și atunci când unul din ei constată că dispare încrederea este mai bine că cei doi să se despartă. Faptul că am spus că-I scot de pe lista în context pandemic și al vaccinării, se datorează faptului că eu, ca medic, cred în acest vaccin în urmă unei profunde analize care se bazează pe argumente științifice. Mi se pare normal ca argumentele mele pe care le expun pacienților, să fie mai presus de zvonistică sau știrile trunchiate care apar în spațiul public. Dacă pacientul după analiză sa proprie consideră că eu nu am dreptate, nu se vaccinează. Este punctual lui de vedere pe care nu i-l încalc. Nu-l oblig să se vaccineze, dar faptul că nu mă crede pe mine și crede zvonistica, arată că ceva s-a rupt în relația noastră și acel ceva se cheamă încredere. Iar încrederea trebuie să existe în orice acțiune a medicului asupra pacientului.

- Nu am scris nicăieri că nu voi consulta pacienții nevaccinati ci doar că îi voi scoate de pe listă. Această scoatere înseamnă: „dacă nu mai aveți încredere în ceea ce va sfătuiesc, consider că nu poate există un raport normal medic-pacient și, spre binele d-voastră și al meu, cred că este bine să plecați de pe lista mea și să va înscrieți la alt medic în care aveți încredere”. Așa am procedat și cu copilul despre care am făcut referire. Nu a fost nicio supărare de nicio parte. În comună mai există un medic de familie care are mai puțini înscriși pe liste și care poate prelua pacienții, astfel că aceștia să beneficieze în continuare de asistență medicală în Sistemul de Asigurări de Sănătate. În 1999 am avut pe liste 2.900 asigurați și neasigurați, iar acum am 2.400. Unii au ieșit prin schimbarea domiciliului, deces sau prin transferul la colega mea din localitate sau la alt medic. O listă se modifică în permanență și nicio persoană nu suferă dacă-și schimbă medicul, mai ales că în comună suntem doi. Au fost foarte multe situații în care deși pacientul a plecat de la mine a fost consultat de mine fără ranchiună sau discriminare când acesta a dorit.

- Am avut aceeași atitudine, de a solicită pacientului să se scoată de pe lista mea, și în alte situații, nu numai în cel legat de vaccinare. Au fost situații în care au fost pacienți care îmi solicitau anumite medicamente pe care nu le puteam prescrie din cauza listelor de medicamente, a protocoalelor, să le dau bilete de trimitere nejustificate sau excesiv de multe, să eliberez documente care să nege adevărul sau să mă pună să mint. Pacienții au plecat la alt medic beneficiind în continuare de asistență medicală în Sistemul de asigurări.

- Mesajul l-am trimis pentru că nu există alternativă la vaccinare, nu există tratament, doar prevenție prin vaccinare atunci când nu sunt contraindicații. M-am vaccinat înaintea pacienților mei pentru a le da experiența și încrederea mea și m-am lovit de reacții halucinante, paranoice, față de care nu am putut răspunde decât cu un mesaj clar și tranșant. Nu vreau și nici nu pot obliga pe cineva să se vaccineze, vreau doar binele pacienților mei și dacă ei nu înțeleg acest lucru nu-i mai pot consideră pacienții mei înscriși la mine. Gestul meu nu afectează în niciun fel pacienții scoși pentru că există alternative pentru a beneficia de asistență medicală în Sistemul de asigurări de sănătate”, a arătat dr Cătălin Petrencic, pe pagina sa de Facebook.  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel