Pacienți infectați COVID-19, rătăciți o săptămână între DSP-uri! Medic de familie: „Dacă tot ne oripilăm că crește incidența, iată de ce!”

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Teste. Foto: Pexels
Teste. Foto: Pexels

Medicul de familie Mihaela Pop dă un exemplu perfect de cum pot fi rătăciți pacienții COVID-19 între două DSP-uri, timp în care, nefiind obligați să stea în casă, pot infecta lejer alte persoane.  

„Și, dacă tot ne oripilăm că crește incidența, păi, hai să vedem și o parte din motive.

65+, familie, mă sună luni că au simptome, le spun ce să administreze, simptomatice și le indic testare. Nu vor testare! 

Mă sună marți, că le e mai rău decât luni, li s-a adăugat și tuse și lipsa mirosului. Le spun să solicite 112 și să meargă la spital. Noroc că nu se poate (încă) „bătaie la distanță”, că mi-o furam! Refuză categoric! Le indic să continue cu simptomatice, cu medicația de fond pentru bogăția de boli pe care le au să-și măsoare saturația și să cheme pentru testare. Și să mă mai sune! Refuză iar testarea. 

Miercuri mă sună și-mi spun că le e mult mai rău, îi aud, de altfel, că respiră greu, tușesc de-mi sparg urechea, au febră șiii...au chemat cu testarea. A venit pe la 12 noaptea, le-au făcut și test rapid, la care el a ieșit pozitiv, și PCR, și urmează să primim rezultatul și ei, și eu. Refuză categoric spitalizarea, nici măcar pentru evaluare nu vor să meargă. Au saturația 92%. Le dau medicația care depășește protocolul pentru medicul de familie, dar îmi asum. Cum încă nu am rezultatul testelor nici nu-i pot considera cu COVID... Le indic din nou izolare (deși nu am nicio bază pentru asta!) și le spun că după rezultat îi va suna desepeul pentru ancheta epidemiologică. 

Și mai vorbim de vreo două ori miercuri și mai vorbim de vreo trei ori joi, rezultatul testului, ioc! Și mai vorbim și azi, când sunt sensibil mai bine, dar tot fără rezultat! 

Și sun la desepe, din trafic, să le cer rezultatul, sunt convinsă că l-au trimis iar la colega din sudul județului cu nume asemănător cu al meu. Vorbesc cu o doamnă doctor, dau datele pe care le știu (nume, vârstă, domiciliu, ziua și ora recoltării), dar îmi cere CNP-ul, pe care, evident, n-am cum să i-l dau, fiind la volan. 

Atunci, doamna doctor țipă la mine că nu sunt în stare să dau date complete și mai am și pretenții, că trebuia să-i dau datele din ziua recoltării (păcatele mele, nu eram acolo când le-au recoltat probele!). Întreb de ce n-am primit rezultatul în 24 de ore, întreb de ce nu s-a făcut ancheta epidemiologică și-i spun că îi sun pe pacienți și le dau drumul să iasă din casă că nu am nici un document în baza căruia să-i sechestrez! Convorbirea se încheie abrupt. 

Ajunsă la cabinet sun să-i spun CNP-urile și-mi spune că nu mi-a trimis nimic pentru că pacienții au domiciliul pe București și, chiar dacă s-a recoltat în TR e treaba Bucureștiului să facă ancheta și să comunice rezultatul. Totuși, îmi trimite mail... cred că din solidaritate de breaslă...

Se cheamă „rătăciți în sistem”. În aproape o săptămână, puteau să iasă din casă oricând, oricât, oriunde! Pentru sistemul de sănătate publică din România, pur și simplu nu au existat!” a notat dr Mihaela Pop, pe pagina sa de Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel