Proteste în sănătate. Federația Solidaritatea Sanitară, grevă generală

Steluța Indrei |
Data publicării:
Medici
Medici

Federația „Solidaritatea Sanitară” (FSSR) se pregătește de proteste, manifestări care pot merge până la greva generală, salariații fiind îndreptățiți în mod legal la acest protest extrem, potrivit unui comunicat de presă al organizației.

„În condițiile în care Guvernul României nu și-a onorat obligația asumată prin Acordul încheiat de a negocia și semna Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, iar salariații din sistemul sanitar sunt afectați de câteva anomalii legislative, Federația „Solidaritatea Sanitară" anunță declanșarea procesului de consultarea a membrilor de sindicat și organizațiilor membre în privința organizării unui program de proteste ample”, se arată în comunicat.

La data de 12 octombrie 2018 se organizează la București consiliul de coordonare la FSSR pentru a lua decizia finală privind acțiunile de protest.

Principalele revendicări

- Negocierea și semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, conform Acordului încheiat cu Guvernul.

- Acordarea creșterilor salariale aferente anului 2019 începând cu luna ianuarie 2019 pentru toate categoriile de salariați care nu au beneficiat de creșterea salariului de bază.

- Respectarea drepturilor sociale prin impozitarea indemnizației de hrană la același nivel cu tichetele de masă (sau considerarea ei ca normă de hrană) și eliminarea indemnizației de hrană din limita de 30% (art. 25 din legea 153/2017), această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condițiile de muncă.

- Eliminarea inechităților aferente sporurilor prin negocierea și acordarea sporurilor între limitele minime și cele maxime pentru salariații din toate categoriile de spitale, inclusiv pentru cei din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

- Modificarea legii salarizării conform solicitărilor înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară".

- Plata sporurilor de sâmbătă și duminică la nivelul de 100% din salariul de bază și eliminarea sumelor aferente lor din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condițiile de muncă.

- Acordarea sporurilor de gardă și a sporului de tură prin raportarea la noul salariul de bază; acordarea drepturilor de hrană în gărzi.
Introducerea echității în sistemul de pensie prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaților, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul (reducerea stagiului de cotizare proporțional cu timpul lucrat în cadrul celui de-al doilea CIM).

- Acordarea voucherelor de vacanță la toți salariații din toate unitățile sanitare și eliminarea cheltuielilor cu aceste vouchere din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condițiile de muncă.

- Îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaților și de tratament ale pacienților prin creșterea finanțării unităților sanitare.

Până la întrunirea Consiliului de coordonare se vor desfășura câteva acțiuni de protest prealabile, respectiv:

- În data de 5 octombrie 2018 se va desfășura grevă japoneză ca măsură de avertisment din partea Federației „Solidaritatea Sanitară" împotriva blocării negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

- Pichetarea Ministerului Sănătății în data de 12 octombrie 2018 de către delegații participanți la Consiliul de coordonare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel