Restricții în insula Mykonos după creșterea cazurilor de COVID: fără muzică în restaurante și baruri

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
imagine cu rol ilustrativ
imagine cu rol ilustrativ

Autoritățile grecești au dispus interzicerea muzicii în restaurante și baruri, respectiv au restricționat libera circulație în insula Mykonos în urma creșterii cazurilor de COVID.

Autorităţile din Grecia au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate. Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui "îngrijorător focar local", Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale.

Restricţiile se vor aplica până la data de 26 iulie. Grecia depinde de turism care reprezintă o cincime din PIB şi are nevoie cu disperare de un nou sezon turistic precum cele dinaintea pandemiei pentru a se reface după un an 2020 dezastruos, în care încasările din turism s-au prăbuşit.

În ultimele săptămâni numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în interiorul restaurantelor şi cluburilor, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel