Voiculescu, prins fără mască: M-am cerut amendat. Îmi cer încă o dată scuze

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, miercuri, 31 martie, că "s-a cerut amendat" şi a cerut din nou scuze pentru că nu a purtat mască în spaţiul public.

"Este absolut necesar ca oamenii să respecte regulile, oamenii, companiile, partidele politice în ansamblul lor sau politicienii, este necesar atât să respecte regulile, cât şi să îndemne pe toată lumea să facă lucrul acesta. În sensul acesta, am luat legătura şi eu şi m-am cerut amendat. Voi contribui la bugetul statului şi îmi cer încă o dată scuze pentru o neatenţie vinovată de altfel.", a spus Voiculescu, la Guvern.

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că are "toleranţă zero" în ceea ce priveşte nerespectarea de către membrii Cabinetului său a regulilor de protecţie sanitară, precizând că a sunat-o, miercuri dimineaţă, pe ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru a plăti amenda cuvenită, întrucât a fost surprinsă că nu poartă mască în spaţiul public.

"Nu este niciun dublu standard, le-am cerut tuturor celor... şi celor doi colegi să plătească amenda. Pe doamna Raluca Turcan am sunat-o azi-dimineaţă, i-am spus să se prezinte, să plătească amenda singură, şi toţi cei care încalcă legea vor trebui să plătească. (...) E toleranţă zero în ceea ce priveşte membrii Cabinetului meu, dar toţi românii trebuie să respecte legislaţia.", a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat despre "un dublu standard" între cetăţeni, pornind de la faptul că miniştrii Turcan şi Voiculescu au fost surprinşi că nu au purtat mască în spaţiul public. 

Citește și Testare COVID-19 în farmacii. Vlad Voiculescu, anunț OFICIAL: Poate începe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel