Dr. Mircea Dediu: Cum trebuie tratat corect un pacient cu cancer 

Angela Sabău / 31 ian 2021 / 23:03
EXCLUSIV
Dr Mircea Dediu. Foto: Sanador
Dr Mircea Dediu. Foto: Sanador

Dr. Mircea Dediu, medic primar Oncologie, Doctor în Științe Medicale și Șef Secție Oncologie Medicală la Spitalul Clinic Sanador, a vorbit la interviurile DC Medical despre tratamentul pacienților cu neoplazii.

Practic, pentru un pacient cu orice formă de cancer, este nevoie de o echipă de medici, pe care medicii o numesc „tumor board”, o echipă multidisciplinară care să diagnosticheze cancerul, să-l stadializeze etc.

„La persoanele diagnosticate cu neoplazii, fiind de obicei persoane mai în vârstă, sunt mai multe afecțiuni cronice care pot coexista în același moment, drept pentru care, atunci când demarezi un plan de tratament pentru afecțiunea neoplazică, obligatoriu este necesar să ai în vedere toate afecțiunile asociate, pentru că acestea în funcție de gravitatea și de felul în care se manifestă, pot să aibă o implicare mai mult sau mai puțin importantă asupra planului și strategiei pe care o decizi. 

Al doilea aspect: tratamentul oncologic, în fine, este un tratament multimodal, multidisciplinar, în care implică cooperarea între medici de diverse specialități, chirurgi, radioterapeuți, oncologi medicali, medic de specialitate ORL, pneumologie și așa mai departe”, a început el explicațiile. 

Dr  Mircea Dediu a arătat, apoi, care sunt cei mai importanți pași de făcut în diagnosticarea cancerului. 

„Sigur că fiecare localizare tumorală, în parte, are o strategie de evaluare, diagnostic, stadializare și așa mai departe. La modul general, pentru a stabili un diagnostic de neoplazie, în mod fundamental este necesar a avea un – cum numim noi – un specimen bioptic, adică prelevarea unui fragment din tumora respectivă cu evaluare microscopică: biopsia. 

Pentru că a clarifica diagnosticul de neoplazie este mandatoriu ca examenul microscopic să confirme că acea formațiune care este clinic evidentă are în substrat o tumoră malignă, pentru că există formațiuni care aparent pot să sugereze o neoplazie dar care nu se încadrează în ceea ce se cheamă neoplazie sau termenul generic de cancer.

Asta e un lucru absolut necesar, indiferent de unde se află tumora localizată”, a punctat medicul.

Toate prelevările, posibile într-un singur loc

Dar, pentru a putea preleva fragmente din tumori, mai arată el, e nevoie de mai multe specialități medicale și cel mai bine pentru pacient e ca ele să fie reunite în același loc, cu se întâmplă la Centrul Oncologic Sanador, spre exemplu.  

„Ca să ajungi să prelevi un fragment tumoral, în funcție de localizarea tumorală, ai mai multe variante: formațiune pulmonară – ca să ajungi la ea poți utiliza ceea ce se cheamă bronhoscopia, aducă un tub flexibil care, introdus prin cavitatea bucală, să ajungă la nivel pulmonar, tumoral, cu ajutorul acestui tub se preleva fragment de tumori. Dacă este o formațiune suspicionată undeva în tubul digestiv, endoscopiile digestive – superioară, colonoscopie, fac același lucru, cu ajutorul unui tub se ajunge la tumori, se prelevă biopsii. 

Dacă este o tumoră în sfera ORL, un examen clinic - cu un ac special se prelevă biopsie. În sfera mamară, același lucru, cu un ac special se prelevă biopsie. Deci, pentru a stabili un diagnostic și a-l confirma, este necesar să obții un fragment. Toate aceste proceduri care vi le-am comunicat, toate sunt accesibile și pot fi accesate la noi în centru”, a mai spus dr Mircea Dediu.

Potrivit lui, chiar și prelevarea de probe prin intervenții chirurgicale pot fi făcute în același centru. 

„Alte situații mai deosebite impun ca fragmentul respectiv să fie prelevat în urma unei intervenții chirurgicale. De regulă, tumorile din abdomen care se prezintă cu complicații, ele nu mai permit evaluările acestea de care am vorbit. Intervenția chirurgicală, pe de o parte, oferă un act terapeutic – dacă este o sângerare, dacă este o ocluzie și, pe de altă parte, cu același prilej se prelevă și materialul bioptic pentru investigații”, a explicat oncologul.

Odată clarificată natura malignă a formațiunii respective, al doilea lucru important este stabilirea stadiului d dezvoltare a tumorii și eventualele metastaze. Și aceste investigații se pot face în același loc.

„Avem examenul de tip CT, RMN, scintigrafice pentru suspiciunile de determinări osoase și, cea mai recentă investigație în sfera imagistică, acest PET CT. Toate aceste investigații sunt prezente la noi în centru și le putem recomanda pentru a clarifica diagnosticul stabilit, care este stadiul afecțiunii respective. 

Aceste investigații sunt extrem de importante pentru că, în legătură directă cu rezultatul lor, se stabilește și strategia de tratament adecvată fiecărui caz în parte”, a mai spus medicul.

„Tumor board”, dificil de instituit la unele unități medicale 

Medicii obișnuiesc să numească echipa interdisciplinară care se ocupă de pacienții neoplazici „tumor board”.

Dr. Mircea Dediu explică: „această noțiune de tumor board nu este nicidecum nouă, este o noțiune relativ tradițională, atunci când discutăm de tratamentul pacienților cu afecțiuni maligne. Din motive obiective, e foarte greu să institui un asemenea tumor board la unitățile sanitare – cât ar fi ele de consistente, de mari – pentru că, să luăm numai echipamentul de radioterapie care necesită o dotare complet aparte, care nu este deloc al îndemână a fi implementată într-o unitate sanitară care nu a fost anterior desemnată pentru așa ceva și, drept urmare, în unitățile obișnuite se puteau efectua pe de o parte intervenții chirurgicale într-o secție chirurgicală obișnuită, pe de altă parte, se puteau efectua tratamente chimioterapeutice; dar foarte complicat să le aduni împreună, ca o chestiune de principiu. La noi, la Centrul Sanador, tocmai asta am făcut, am adunat la un loc specialitatea chirurgicală, radioterapia și tratamentul sistemic în chimioterapie. Dar asta nu e numai la Sanador, se organizează și în alte centre dedicate, institute oncologice, dar este foarte greu să le apropii și să le pui unu lângă celălalt, pentru că logistica fiecărei specialități medicale care contribuie la tratamentul multimodal este extrem de complicată”, a detaliat reputatul oncolog.

Ce analize și investigații se pot face la Sanador și ce tipuri de tratamente pentru cancer au la dispoziție pacienții, aflați din video:

 

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy