Medicul Răzvan Hainăroşie, despre ciuperca neagră: are o mortalitate ridicată

Adisa Codruț |
Data publicării:
Ciuperca
Ciuperca

Dr. Răzvan Hainăroșie a explicat de ce apare ciuperca neagră la pacienții post COVID-19.

Dr. Răzvan Hainăroşie, director Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr.D.Hociotã" din Bucureşti, a explicat de ce apare mucormicoza, numită și „ciuperca neagră”, la pacienții post COVID-19. Explicațiile lui in după ce medicii au pus acest diagnostic la șase persoane în doar o lună, la pacienții care au trecut prin infecția pandemică. 

De asemenea, medicii atrag atenţia că în timpul pandemiei de COVID-19 numărul pacienților cu mucormicoză a crescut simțitor.

„Nu doar pacienţii care trec prin boala COVID sunt vulnerabili la această boală, ci orice pacient cu un sistem imun care nu este competent. Această ciupercă poate fi luată de oriunde din mediu. Poarta de intrare este cea aeriană. Un om sănătos va gestiona fără probleme contactul cu această ciupercă. În schimb, un pacient imunosupresat nu va face același lucru.

Pacienţii s-au prezentat în camera de gardă cu simptomatologie rino sinuzală, iar la examinări, practic, culoarea neagră a mucoasei ne-a sugerat infecția cu mucormicoză, confirmată ulterior de laborator”, a explicat medicul.

De asemenea, el spune că mucormicoza are o mortalitate ridicată.

„Este o patologie gravă pentru că are o mortalitate ridicată. Pacienţii se abordează într-o echipă multidisciplinară. Noi ca şi chirurgi nu facem decât să afectăm țesutul afectat de infecția fungică.Medicul infecționist prescrie tratamentul antifungic iar medicul ATI susţine funcțiile pacientului”, a mai spus medicul.

El a explicat, apoi, cum se manifestă și cum se tratează mucormicoza.

„Succesul tratamentului este dat de cât de rapid identificăm pacientul cu murocmicoză, cât de rapid reușim să intrăm cu el la sală şi cât de repede inițiem tratamentul cu antifungic la sală.

Ea practic trombozează vasele, iar țesutul respectiv devine fără hrană un țesut mort, şi infectează tot țesut, os nu ţine cont de nimic. Dacă te ști un pacient cu diabet zaharat trebuie să ți în echilibru boala cu medicul diabetolog. Iar după infecția post COVID dacă avem ceva simptome rino sinuzale nu ar fi rău să ne vadă un medic OLR", spune dr. Răzvan Hainăroşie, citează Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel