Pacienți cu 3-4 diagnostice, într-o singură săptămână. Medic, explicație: Circulă multe tulpini în paralel

Sonia Baciu |
Data publicării:
pacienti cu 3 4 diagnostice. FOTO: Freepik @DC Studio
pacienti cu 3 4 diagnostice. FOTO: Freepik @DC Studio

Medicul Eduard Egri oferă explicații în legătură cu multiplele diagnostice în numai o săptămână la același pacient.

În plin sezon al virozelor, cu toate măsurile de protecție din ultimii trei ani uitate, copiii, în special cei mai mici, sunt expuși la infecțiile respiratorii.

Medicul Eduard Egri, specialist în medicină de familie, a explicat cum se poate ca în numai o săptămână un pacient să treacă prin 3, chiar 4 diagnostice diferite. De altfel, explicația medicului este menită să îi liniștească pe părinți, cărora acesta le cere mai multă atenție și precauție în privința celor mici.

”Cum se poate ca un copil să primească 3 diagnostice într-o săptămână? Răspunsul este se poate, chiar două în aceeași zi.

Exemplu: o viroză care debutează dimineața ca o rino-faringita, spre seară copilul începe să tușească lătrător și să răgușească, asta înseamnă că a dezvoltat o laringită.

Peste două zile încep să îl doară urechile iar la examenul clinic se constată că s-a instalat otita.

Peste alte două zile scaunele devin moi, diareice, iată și enterocolita. Din exemplul de mai sus rezultă, nu trei, chiar patru diagnostice într-o singură săptămână.

Aici pot fi două cauze, ori apar complicații datorită unui singur virus mai agresiv, ori copilul s-a infectat cu mai mulți agenți patogeni dar cu perioade de incubație diferite (infecții multiple) deoarece, în acest moment, circulă multe tulpini în paralel iar măsurile sanitare sunt zero”, a scris medicul pe contul său de socializare.

Mai mult decât atât, acesta a subliniat că postarea sa este pentru a-i face pe părinți să înțeleagă ce li se întâmplă copiilor.

”Părinții să fie atenți, să îi ocrotească și să nu se mai mire că primesc într-un timp așa scurt și alte diagnostice cu tratamente diferite de la același medic sau medici diferiți”, a concluzionat medicul.

Vezi și: Masca de protecție în spațiile închise, de la recomandare la motive de ironie. Medic: Ar trebui să vă gândiți puțin mai profund

Potrivit medicului Mihai Craiu, valul din acest an în privința bolilor virale este de trei ori mai mare decât cel de anul trecut, și cel mai mare din ultimii 10 ani, la nivelul țărilor din Uniunea Europeană, iar multe state sunt deja depășite de situație.

Criza antibioticelor. Rafila: Virozele nu se tratează cu antibiotice, e o greșeală majoră

Criza antibioticelor a lovit farmaciile. Românii au luat cu asalt farmaciile pentru a cumpăra antibiotice pentru a-și trata virozele. Medicii trag un semnal de alarmă în ceea ce privește utilizarea antibioticelor în cazul virozelor.

„Sfatul meu pentru părinții care au copii bolnavi și au simptomatologie moderată – o tuse moderată, o durere de gât sau febră de 38 de grade – să nu se prezinte la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU). Nu pentru că aș avea ceva împotrivă, dar timpul de așteptare este foarte lung. La Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală sunt zilnic și 400 de prezentări, ceea ce este enorm.

Dacă sunt forme ușoare de boală, de viroză, de răceală, în niciun caz să nu se prezinte, fiindcă timpul acela de așteptare prelungit poate să favorizeze transmiterea unei alte infecții, nu neapărat viroza cu care s-a prezentat părintele, împreună cu copilul.

Sfatul meu este să se apeleze la medicul de familie în cursul săptămânii. E foarte important să primească o recomandare medicală și să nu dea antibiotic copilului. Am văzut destul de multe discuții că acum, în sezonul virozelor, nu sunt antibiotice. Virozele nu se tratează cu antibiotice, este o greșeală majoră. Nu aș vrea ca părinții să-și facă provizii de antibiotice pe care să le păstreze acasă.

Chiar acum două zile a început Săptămâna Europeană a Conștientizării Utilizării Antibioticelor și recomandarea clară este să nu dăm antibiotice în viroze pentru că nu îmbunătățesc cu nimic situația. Dimpotrivă, selectează bacterii care devin rezistente la antibiotice. Sigur, dacă este nevoie de antibiotice trebuie prescris de medici. Nu spun că nu este util în infecții bacteriene.

Dar, în infecții virale, acestea nu-și au rostul și spun asta din punct de vedere profesional fiindcă sunt microbiolog, cu asta mă ocup. Atunci trebuie evitat acest tratament”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la B1 TV, potrivit DC News. Citește mai departe AICI.

Vezi și: "Intri trează în sala de operație purtând în pântece un bebeluș. Poți să-ți apleci mai mult spatele? Burta îți stă în cale, închizi ochii, respiri. Mamă ce ai născut prin cezariană, ești o puternică!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel