Tratamente stomatologice gratuite pentru clujenii cu venituri reduse

Adisa Codruț |
Data publicării:
Stomatologie
Stomatologie

Persoanele cu venituri mici din Cluj-Napoca au acces gratuit la servicii stomatologice printr-un program care se derulează de câțiva ani.

Tratamente stomatologice. Administrația din Cluj-Napoca oferă și în 2020, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei, servicii stomatologice gratuite pentru persoanele cu venituri reduse. Programul are la bază un parteneriat între Municipiul Cluj-Napoca, Direcția de Asistență Socială și Medicală și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" (prin Facultatea de Medicină Dentară) și Spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca.

"Programul în forma actuală, derulat cu sprijinul acestor parteneri, a fost aprobat de Consiliul Local al municipiului în noiembrie 2017. Până în prezent au fost înregistrate în acest cadru 473 persoane, din care 176 au fost incluse în program în anul 2019, iar pentru un număr de 238 pacienți au fost finalizate lucrările stomatologice. În acest scop, de la bugetul municipiului a fost alocată în anul 2019 suma de 275.000 lei, din care au fost cheltuiți 274.914 lei. Pentru anul 2020, propunerea de buget supusă dezbaterii include suma de 300.000 lei în vederea continuării programului. Estimăm că în anul 2020 vor fi 150 de pacienți recomandați și 400 de pacienți cu lucrările dentare finalizate", trransmite, pe rețelele sociale, primarul Clujului, Emil Boc, potrivit Ziua de Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel