Taxarea consumului de produse nesănătoase ar putea aduce bani direct în sănătate, spune președintele CNAS, Horațiu Moldovan. Acesta propune ca sumele colectate să fie direcționate către FNUASS și anunță măsuri pentru ca medicii de familie să poată face prevenție fără să fie penalizați în activitatea curentă.
"Legat de taxare pe anumite pe anumite consumuri nesănătoase, tipuri de alimente sau băuturi nesănătoase, precum zahărul, cred că trebuie să ne gândim serios la lucrul acesta și acești bani, cum au fost cei pe așa-numită taxă de viciu, ar trebui să vină direct acolo unde trebuie să facem intervenția, adică direct la FNUASS.
Legat de prevenție, noi avem niște elemente foarte atractive pentru medicii de familie pentru a plăti prevenția mult mai bine decât serviciile de cronici, dar în schimb, n-am dus aceste măsuri până la capăt, în sensul în care i-am obligat să facă prevenție în norma zilnică și atunci, dacă vor să facă prevenția astăzi, ei trebuie să renunțe la două-trei consultații de cronici ca să poată să facă prevenție.
Și nu poți să faci lucrul acesta în viața reală.
În planul de eficientizare a activității Casei de Asigurări de Sănătate ne gândim la o variantă în care să le permitem să facă două - trei consultații de prevenție în medie pe zi, peste programul normal de lucru și atunci să fie stimulat să aibă timpul necesar", a declarat Horațiu Moldovan, președintele CNAS, în cadrul evenimentului Aspen Healthcare Summit 2025: Avansăm sănătatea prin inovație, valori și parteneriat.
Vezi VIDEO aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.