Sistemul de rambursare a medicamentelor trebuie regândit pentru a ține cont nu doar de costuri, ci și de beneficiul clinic real pentru pacient, spune președintele CNAS, Horațiu Moldovan. Acesta propune un mecanism hibrid între cost-volum și cost-volum-rezultat, care să stimuleze inovația și să alinieze România la bunele practici europene.
"În ceea ce privește rambursarea medicamentelor, ar trebui să venim aici cu o inovație pentru a stimula inovația, ca să zic așa. Avem celebrele reglementări de clawback și de cost-volum, cost-volum-rezultat. Desigur, acestea sunt doar trei elemente în pleiada de astfel de mecanisme de pre-sharin care există la nivelul european, că la ei ne ne raportăm.
Și cred că în ceea ce privește cel puțin cost-volum, am putea să ne gândim la un alt mecanism sau un mecanism hibrid între cost-volum și cost-volum-rezultat, astfel încât să adresăm și partea de beneficiu clinic.
Ok, introducem pe cost-volum, pe baza unor criterii, niște molecule, totul bine și frumos, dar nu ne gândim la un singur lucru, vă spun din perspectiva celui care predă studenților toxicologie.
Trebuie să ne gândim și la un beneficiu clinic în momentul în care cuantificăm sau discutăm despre acest cost-volum. Sunt foarte bucuros că din zona farma există același interes pe această zonă", a declarat Horațiu Moldovan, președintele CNAS, în cadrul evenimentului Aspen Healthcare Summit 2025: Avansăm sănătatea prin inovație, valori și parteneriat.
Vezi VIDEO aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.