Cel mai cancerigen ingredient mâncat în perioada postului. Mihaela Bilic: Este demonstrat. Feriți-vă de el!

DCMedical Team |
Data publicării:
Acizi grasi trans - Foto: Freepik @EyeEm
Acizi grasi trans - Foto: Freepik @EyeEm

Acesta este cel mai cancerigen ingredient mâncat mai ales în timpul postului. Medicul Mihaela Bilic atrage atenția și spune în ce alimente în găsim.

În perioada postului Paștelui, în care mulți oameni renunță la consumul de carne și produse lactate, există unele preocupări legate de alimentele procesate și de opțiunile mai puțin sănătoase pe care unii le pot adopta.

De exemplu, în loc să consume produse de origine animală, unii oameni ar putea să apeleze la alimente procesate care conțin cantități semnificative de acizi grași trans.

"Dacă țineți post, feriți-vă de acizii grași trans!

Acizii grași trans, alții decât cei prezenți în mod natural în grăsimile de origine animală, sunt periculoși pentru sănătate. Grăsimile trans apar atunci când transformăm uleiurile vegetale din formă lichidă în formă solidă.

Este demonstrat că au potențial cancerigen, de aceea există legislație europeană care limitează prezența acizilor trans la maximum 2g la 100g grăsime. Industria alimentară a fost nevoită să renunțe la hidrogenarea grăsimilor vegetale și să reconfigureze producția de margarină, dar încă există pe piață multe produse care conțin margarină clasică, pentru că este ieftină!", spune medicul Mihaela Bilic.

Acizii grași trans sunt un tip de grăsime artificială care se formează ăn procesul de hidrogenare a uleiurilor vegetale, adică atunci când hidrogenul este adăugat la uleiuri pentru a le face să devină solide la temperatura camerei.

Aceși acizi grași sunt cunoscuți pentru efectele lor dăunătoare asupra sănătății și au fost asociate cu riscul crescut de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte afecțiuni.

Aceste grăsimi artificiale pot fi găsite într-o varietate de alimente procesate, cum ar fi prăjiturile, biscuiții, produse de patiserie, margarina, snack-urile și alimentele prăjite.

Consumul excesiv de alimente care conțin acizi grași trans poate crește riscul de boli cronice și poate afecta negativ starea generală de sănătate.

"În ce produse găsim acizi grași trans în mod frecvent?

În toate alimentele care presupun un amestec de făină și margarină, adică produse de panificație și patiserie. Acizi grași trans găsim și în sosuri, semipreparate, alimente procesate și produse fast-food, acolo unde grăsimea animală de timp unt sau smântână este înlocuită cu forma mai ieftină - grăsime de cocos sau de palmier și margarină.

Din păcate orice produs care are ca ingredient grăsimea vegetală are șanse mari să conțină și acizi grași trans.

Dincolo de alimentele ambalate, pe care ar trebui să fie indicat conținutul de acizi grași trans, mâncarea preparată în restaurante și rețele fast-food nu este nici controlată și nici analizată.

Pizza făcută cu mozarella de proastă calitate, obținută din grăsimi vegetale în loc de lapte, este plină de acizi grași trans.

La fel și preparatele care conțin sosuri și smântână vegetală, produsele de patiserie de la colț de stradă și majoritatea produselor de post. Pentru că grăsimile trans apar, culmea, doar în produsele care conțin grăsimi vegetale.

Evitați margarina, grăsimea de cocos și de palmier. Cât despre ulei, el trebuie folosit ca atare, în formă lichidă, indiferent că e de floarea-soarelui sau de măsline.

Iar pentru cei care țin post, puneți accentul pe legume și leguminoase boabe, pe mâncare gătită din ingrediente simple, așa cum făceau bunicii noștri.

Mai bine un ghiveci de legume, decât paste tartinabile și patiserie de post. Și nu uitați că sunt doar 10 zile cu dezlegare la ulei și vin, până și religia știe că excesul de grăsimi vegetale nu este sănătos", a scris medicul nutriționist Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel