Premiile Ig Nobel: Bacteriile de pe bani, pizza ca medicament şi alte experimente trăsnite

Georgiana Ioniță / 13 sep 2019 / 12:00

Periculoasele bacterii ascunse în bani sau proprietăţile medicinale ale pizzei sunt câteva din experimentele trăsnite pe care le-au făcut cercetători din întreaga lume, recompensaţi joi cu hilarele premii Ig Nobel, cunoscute şi ca premiile anti-Nobel ale Universităţii Harvard, relatează EFE şi AFP.

Cercetătorii şi-au primit premiile la o ceremonie care în fiecare an parodiază prestigioasele premii Nobel, cu scopul de a onora descoperiri care să ne ajute în viaţa cotidiană. Unul dintre cofondatorii premiilor, Marc Abrahams, a inaugurat ceremonia îmbrăcat elegant în smoching cu joben şi papion roşu, notează Agerpres.

"Suntem aici în seara aceasta pentru a onora persoane şi grupuri extraordinare. Toţi sunt câştigători pentru a face lumea să zâmbească şi apoi să reflecteze", a spus Abrahams în aplauzele unui public entuziast.

La cea de-a 29-a ediţie a premiilor Ig Nobel, zece proiecte au fost premiate de revista 'Annals of Improbable Research'. Fiecare dintre laureaţi a primit o diplomă semnată de mai mulţi laureaţi reali ai premiilor Nobel şi a plecat acasă cu un trofeu insolit: un pahar din carton cu o periuţă de dinţi.

În mijlocul unei mari expectative, premiul Ig Nobel pentru Economie a fost decernat unei echipe formate din doi cercetători, un olandez şi un turc. Cei doi au cercetat unul dintre articolele cu cea mai mare circulaţie în lume: banii. Ei au descoperit că bancnotele sunt o mare sursă de transmitere a bacteriilor, o descoperire primită cu aplauze.

O altă mare descoperire este cea a cercetătorului italian Silvano Gallus. Promovând unul dintre produsele vedetă ale patriei sale, specialistul a publicat un studiu în care cere societăţii să consume pizza datorită amplelor sale beneficii pentru sănătate. El a fost recompensat cu premiul Ig Nobel pentru Medicină.

Pentru aceeaşi aspiraţie de a onora descoperirile ce pot ajut în viaţa cotidiană, iranianul Iman Farahbakhsh a fost laureat cu premiul Ig Nobel pentru Inginerie pentru a fi inventat o maşinărie care schimbă automat scutecele.

Publicul a fost deosebit de însufleţit în timpul ceremoniei, a lansat în sală avioane din hârtie, iar un bărbat îmbrăcat cu kilt scoţian a urcat pe scenă pentru a cânta la cimpoi.

Şi regulile galei au fost la fel de neconvenţionale: organizatorii au pus în practică măsuri extraordinare pentru a evita ca cei premiaţi să depăşească timpul alocat discursurilor. Mai concret, au apelat la o fetiţă "dulce" de 8 ani, care, atunci când discursurile se prelungeau, ţipa strident: "Vă rog, m-am plictisit! Opriţi-vă, vă rog, m-am plictisit!"

Contrar premiilor Nobel, câştigătorii acestor recompense nu primesc bani.

Premiile nu sunt menite să onoreze ceea ce este mai bun sau mai rău în ştiinţă, ci mai degrabă să evidenţieze cercetările care încurajează oamenii să gândească în moduri neobişnuite, fiind mai degrabă o formă de "satiră", care se desfăşoară cu o săptămână înaintea anunţării Premiilor Nobel, la Stockholm.

Articole Recomandate
Comentarii
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.28