Lupus, testul care prezice riscul de recidivă

Adisa Codruț / 30 sep 2019 / 22:41
Lupus
Lupus

Un nou test care poate prezice riscul de recidivă la pacienții cu lupus a fost dezvoltat de specialiștii francezi. 

Două echipe de cercetători francezi au demonstrat eficienţa unui nou test care prezice riscul de recidivă pentru pacienţii diagnosticaţi cu lupus, o maladie autoimună, care alternează episoade cronice cu perioade de remisiune, arată surse citate de agerpres.ro.

Noul test, mai rapid şi mai sensibil decât tehnologiile existente, a permis medicilor francezi să descopere faptul că pacienţii cu lupus în remisiune dar cu o rată ridicată de interferon prezintă un risc mai mare de recidivă în primul an după intrarea lor în remisiune.

Această informaţie este importantă pentru identificarea pacienţilor care necesită "o supraveghere apropiată" şi a celor care pot "să beneficieze de o reducere a monitorizării şi a tratamentelor", au explicat autorii studiului, publicat luni în revista Annals of the Rheumatic Diseases.

Boala evoluează în puseuri și se caracterizează printr-o dereglare a sistemului imunitar, care începe să atace ţesuturile şi organele pacientului. Ea se manifestă prin semne clinice extrem de variabile (erupţii cutanate, artrită, tulburări renale, neurologice, anemie), care complică diagnosticarea sa.

Cele mai multe dintre tratamentele existente constau în imunosupresoare (precum corticosteroizii), ce permit doar diminuarea simptomelor şi a durerii, dar care au efecte secundare grave pe termen lung.

Proteine produse în exces

Cercetările precedente au arătat că interferonii, proteine din familia citokinelor, sunt produse în exces de celulele sistemului imunitar la pacienţii care suferă de lupus, însă testele biologice clasice nu sunt suficient de sensibile pentru a detecta concentraţiile foarte mici de interferoni prezenţi în serum pe durata perioadelor de remisiune. Examinarea care permite acest lucru, analiza transcriptomică, este "complexă şi greu accesibilă".

Tehnologia utilizată în studiul realizat de două echipe de specialişti de la Spitalul Pitie-Salpetriere (AP-HP) din Paris - un test digital - este mai rapidă şi constă "într-un simplu test biologic, realizat pe baza câtorva microlitri de serum". Mai mult, noul test este capabil să detecteze proteinele cu concentraţii foarte scăzute.

Utilizarea sa pe 254 de pacienţi cu lupus în remisiune a detectat "rate anormal de ridicate de interferon-alfa în serum" la un sfert dintre aceşti bolnavi. Monitorizarea timp de un an a participanţilor a arătat că "această anomalie biologică este asociată cu un risc crescut de recidivă", au precizat medicii francezi.

Lupus este o maladie autoimună, severă şi cronică, ale cărei cauze rămân necunoscute. Boala afectează aproximativ 5 milioane de persoane din întreaga lume, în principal femei.

Articole Recomandate
Comentarii
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.25