Parteneriatul public-privat, beneficii pentru pacienți. Cercel: Putem să diversificăm. Medicina se mută, este într-o dinamică

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
parteneriatul public - FOTO: Freepik
parteneriatul public - FOTO: Freepik

Parteneriatul public-privat este un concept care funcționează în domeniul medical. Cel mai vizibil este în cazul afecțiunilor renale. Acest parteneriat ar putea fi extins.

Parteneriatul public-privat funcționează în domeniul renal. De mai bine de 20 de ani, în România funcționează acest concept. Având în vedere exemplul de bune practici, acest model ar putea fi replicat și în alte specializări. 

”Sistemul de dializă funcționează de 20 de ani după un model inovativ, într-un parteneriat public - privat. Ar putea fi replicat sau extins și în alte patologii?”, a spus Val Vâlcu, moderatorul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi” de la DC Medical. 

Prof. Dr. Adrian STREINU CERCEL, Președinte Comisia pentru sănătate, Senatul României

Parteneriate extinse și telemedicină

Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președinte Comisia pentru sănătate, Senatul României, a explicat în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi” care sunt așteptările și viziunile pentru anii care vor urma. Medicina este într-o continuă schimbare. Este nevoie de adaptare la noile condiții și tehnologii. 

”Categoric. Orice sistem care funcționează bine și a făcut dovada poate fi replicat pentru alte patologii. Acest lucru ține de politicile de sănătate și aici intervine Ministerul Sănătății. Se poate găsi și cadru legislativ adecvat care să permită astfel de lucruri. Vorbim de patologia cardiovasculară, de patologia neurologică, inclusiv de diabetul zaharat cu complicațiile lui. Putem să diversificăm serviciile medicale și locul unde aceste servicii medicale sunt prestate.

Medicina se mută din domeniul unității spitalicești cu paturi, spre domeniul locului de reședință și în aceste lucruri intervin unitățile numite generic ”point of care”, adică modalități de lucru imediate, inclusiv, din punct de vedere al dotării cu echipamente și atunci se diversifică foarte mult serviciile, inclusiv serviciile de prevenție.

Practic, filosofia în medicină este într-o dinamică clară și va trebui să ținem pasul cu ea. Asociat ei, intervine telemedicina și să sperăm că odată cu digitalizarea care o să apară, această telemedicină sperăm să fie la îndemâna oricui, tocmai în ideea de a accesa rapid o serie de informații medicale și de a avea acces la un grup de medici care să coordoneze și să dirijeze persoana care are potențial o problemă de sănătate către locul cel mai potrivit și apropiat”, a spus prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președinte Comisia pentru sănătate, Senatul României, în exclusivitate la DC MEDICAL, în cadrul dezbaterii ”Boala cronică de rinichi”.

Anul trecut, Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Se urmărește, astfel, instituirea unui complex de măsuri alternative care vizează protecția pacientului, precum și creșterea posibilităților de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanță, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populației, îmbunătățirii sau menținerii stării de sănătate a pacienților.

Asigurarea calității serviciilor medicale furnizate prin telemedicină este responsabilitatea unităților sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, iar calitatea lor va fi verificată de către structurile de control al calității serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătății și al direcțiilor de sănătate publică.

Prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulți specialiști în domeniul sănătății medici pot forma de la distanță grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare și diagnosticare a pacienților cu boli rare sau cazuri de boală cronică.

Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu serviciile medicale acordate față în față, astfel încât în momentul în care sunt furnizate serviciile medicale la distanță medicul să aibă acces la fișa pacientului, respectiv la informațiile relevante pentru starea de sănătate a acestuia.

Actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical. Pacientul poate să refuze interacțiunea prin telemedicină.

Pot fi acordate servicii medicale prin telemedicină în specialități începând de la anatomie patologică, alergologie și imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, până la oncologie, oftalmologie, neurologie, medicină nucleară.

Vezi mai multe în VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel