- 7 din 10 adulți români experimentează de-a lungul vieții unul sau mai multe simptome ale bolii venoase cronice (BVC). Nediagnosticată și netratată la timp, boala este în continuă evoluție către stadii severe și implică costuri semnificative pentru pacienți și pentru sistemul de sănătate.
- Alfasigma investește în extinderea portofoliului de suplimente, vizând reducerea impactului social și economic al bolilor cronice netratate și prelungirea speranței de viață, prin îngrijire și prevenție.
- Compania lansează Vesvein Legs, un supliment alimentar pentru susținerea sănătății venelor, comercializat fără prescripție medicală. Lansarea marchează începutul unei ample strategii de prevenție a patologiilor venoase periferice.
Alfasigma, una dintre cele mai dinamice companii farmaceutice din Europa, cu o activitate de peste 17 ani în România, anunță extinderea accelerată a portofoliului de suplimente alimentare și lansează Vesvein Legs, un produs inovator care vizează prevenția și ameliorarea simptomelor precoce ale bolii venoase cronice (BVC).
Boala venoasă cronică – o afecțiune comună, cu impact și costuri de sănătate majore
7 din 10 adulți români experimentează de-a lungul vieții unul sau mai multe simptome ale bolii venoase cronice. Deși nu este o afecțiune care amenință viața, impactul său asupra calității vieții, mobilității și sănătății emoționale este profund. Simptomele apar devreme – senzația de picioare grele, obosite sau umflate – dar majoritatea pacienților se adresează medicilor abia în stadii avansate, atunci când apar complicații precum varice, edeme, eczeme sau ulcere.
“Un studiu realizat de cercetători români* arată că majoritatea pacienților diagnosticați cu BVC prezintă 4–6 factori de risc agravanți, între care cei mai frecvenți sunt istoricul familial, ortostatismul prelungit (menținerea corpului în poziție verticală, în picioare), obezitatea și lipsa aplicării compresiei elastice. Dacă această patologie este diagnosticată în stadii precoce și tratată corect, șansele ca boala să își încetinească progresia cresc semnificativ,“ a declarat Dr. Alin-Codruț Nicolescu, Președintele Societății Române de Dermatologie.
Costurile directe și indirecte ale bolii venoase cronice depășesc, la nivel european, 2 miliarde de euro anual. În România, aceste costuri includ tratamente și spitalizări frecvente pentru complicații avansate (ex. ulcere venoase), pierderi de productivitate sau concedii medicale, impact asupra sănătății mintale (anxietate, depresie, izolare socială). Calitatea vieții pacienților cu BVC este adesea comparabilă cu cea a pacienților cu diabet sau insuficiență cardiacă, potrivit studiilor internaționale.
„Boala venoasă este adesea ignorată, deși afectează o foarte mare parte din populație. De aceea, într-un context în care interesul pentru prevenție, wellness și soluții naturale este tot mai mare, educația continuă și intervenția timpurie devin din ce în ce mai relevante. Prin lansarea Vesvein Legs – un supliment bazat pe o tehnologie inovatoare și ingrediente cu eficicacitate dovedită – și prin inițiative de educație medicală continuă, desfășurate în parteneriat cu societățile medicale din România, ne propunem să oferim pacienților și medicilor soluții moderne pentru susținerea sănătății venoase. Astfel, vizăm să contribuim nu doar la îmbunătățirea calității vieții în România, ci și la reducerea presiunii asupra sistemului de sănătate, prin întârzierea progresiei bolii și prevenirea complicațiilor”, a declarat Iulia Ionescu, Country Manager, Alfasigma România.
Noul produs lansat de Alfasigma, Vesvein Legs, este un supliment alimentar cu formulă avansată, creat pentru a susține sănătatea venelor și a ameliora simptome precum durerea, oboseala și senzația de picioare grele. “Acesta conține patru ingrediente active (diosmină, hesperidină, ruscus aculeatus și bromelaină) eliberate secvențial printr-o tehnologie dublu-strat, pentru eficacitate optimă și tolerabilitate crescută. Vesvein poate fi utilizat încă de la primele simptome, inclusiv în stadiile incipiente ale bolii venoase, unde intervenția precoce joacă un rol esențial în încetinirea progresiei bolii,” subliniază Dr. Alin-Codruț Nicolescu.
Piața farmaceutică din România a ajuns în 2024 la o valoare de 7,91 miliarde euro, cu o creștere de +16,2% față de anul anterior, potrivit datelor oficiale**. Suplimentele alimentare și medicamentele fără prescripție medicală (OTC) sunt printre segmentele cu cea mai rapidă evoluție, în linie cu tendințele globale de wellness, prevenție și autogestionare a sănătății.
O nouă etapă strategică în prevenția bolilor venoase periferice
Cu o echipă de 107 angajați și o prezență solidă pe piața locală, Alfasigma România își consolidează poziția de hub regional la nivelul grupului farmaceutic, printr-o strategie axată pe prevenție, educație și inovație. Lansarea Vesvein Legs marchează începutul unei ample strategii de prevenție a patologiilor venoase periferice, reflectând angajamentul companiei de a oferi soluții eficiente, naturale și ușor de integrat în rutina zilnică.
În 2025, compania vizează o creștere susținută, prin extinderea echipei locale și investiții susținute în dezvoltarea de produse dedicate sănătății vasculare și segmentului de wellness. Într-un context marcat de creșterea incidenței bolilor cronice și îmbătrânirea populației, prevenția – prin mișcare, alimentație echilibrată și utilizarea de soluții inovatoare cu ingrediente naturale – devine o direcție prioritară în politicile de sănătate publică, dar și în strategia Alfasigma.
Despre Alfasigma
Fondată în Italia în 1948, Alfasigma este lider în arii terapeutice precum cea gastroenterologică și vasculară, cu produse recunoscute la nivel local și internațional, precum Vessel Due F, Normix, Enterolactis, Dicloreum, Alanerv, dar și inovații în domeniul suplimentelor și dispozitivelor medicale. Cu 2 centre de cercetare în Bologna și Pomezia (Italia) și 6 unități de producție în Italia, Spania și SUA, compania se angajează să îmbunătățească starea de sănătate a populației prin inovație, educație și acces extins la soluții de calitate.
Alfasigma a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri internațională de 1,87 miliarde euro, în creștere cu +37% față de anul precedent și un EBITDA*** ajustat de 427 milioane euro (+23%). Performanțele vin ca rezultat al vânzărilor robuste, achizițiilor strategice și diversificării portofoliului, în special în zona suplimentelor și OTC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.