Boala varicoasă, cunoscută mai ales prin aspectul inestetic al venelor dilatate și vizibile la nivelul membrelor inferioare, nu trebuie ignorată. Dincolo de problema estetică, această afecțiune ascunde riscuri serioase care pot afecta calitatea vieții și, în cazuri grave, pot pune viața în pericol.
Durerea care te trimite la medic: semnalul ce nu trebuie neglijat
"Deficitul estetic deranjează și poate aduce pacientul la medic. Dar dacă nu e deranjat de aspect, consecințele sunt grave", a spus jurnalistul Val Vâlcu.
Boala varicoasă afectează peste 35% din populația activă între 30 și 40 de ani, reprezentând o afecțiune evolutivă ce poate avea consecințe grave dacă este ignorată
Varicele sunt adesea percepute doar ca o problemă estetică, o simplă imperfecțiune a aspectului picioarelor. Însă boala varicoasă este mult mai mult decât atât — este o afecțiune vasculară evolutivă care afectează semnificativ calitatea vieții și care, netratată, poate duce la complicații grave. Statisticile arată că peste 35% dintre persoanele cu vârste între 30 și 40 de ani se confruntă cu această problemă, iar factorii care contribuie la apariția și evoluția bolii sunt atât legați de stilul de viață modern, cât și de predispoziția genetică.
"Dincolo de criteriul estetic, pacienții se prezintă pentru dureri la nivelul membrelor inferioare, mai ales la ortostatism sau șezut prelungit. Munca de birou, statul în picioare, toți sunt factor de risc pentru boala varicoasă. E o boală mult mai frecvent întâlnită la sexul feminin.
Afectează peste 35% din populația vârste cuprinsă între 30-40 de ani. Este o boală evolutivă și una din principalele cauze ale bolii varicoase este ereditatea. Adică, pe lângă sexul feminin, istoricul familial, sedentarismul, obezitatea, sarcina și perioada postpartum.
Condițiile acestea de ortostatism sau șezut prelungit, toate reprezintă factor de risc pentru boala varicoasă", a explicat dr. Anca Chitic, specialist în Centrul de Chirurgie Cardiovasculară SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Boala varicoasă, simptome și cauze. Dr. Anca Chitic: Boală evolutivă - FOTO: Freepik@asraful6114
Boala varicoasă, cauzele și factorii de risc
Boala varicoasă este mai frecventă la sexul feminin, iar cauzele principale includ:
Ereditatea – istoricul familial crește semnificativ riscul.
Modificările hormonale – sarcina, perioada postpartum, dar și terapia hormonală pot afecta elasticitatea venelor.
Sedentarismul și obezitatea – influențează circulația și presiunea venoasă.
Munca în ortostatism sau șezut prelungit – aceste poziții încetinesc fluxul sanguin și favorizează stagnarea sângelui.Ce se întâmplă în interiorul venelor?
Varicele apar din cauza insuficienței valvelor venoase, care nu mai împiedică sângele să revină în jos, provocând staza venoasă și dilatarea pereților venelor. Această dilatare poate duce la inflamații, durere și, în cazuri avansate, la ulcerații sau tromboze.
Durerea, senzația de greutate și umflătura sunt semnale care nu trebuie ignorate. Consultul medical în stadii incipiente permite diagnosticul corect și aplicarea unor tratamente eficiente, de la schimbări în stilul de viață și purtarea ciorapilor compresivi, până la proceduri minim invazive sau chirurgicale.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.