Vaccinarea în farmacii, posibilă soluție. Attila Laszlo: accesul în farmacii este mult mai facil decât cel în cabinetele medicale

Angela Sabău |
Data publicării:
EXCLUSIV

Attila Laszlo, secretarul comisiei de Sănătate din Senat, a vorbit la dezbaterea „Testarea în farmacie, atu în campaniile de prevenție și depistare precoce a bolilor grave”, organizată de trustul DC Media Group și moderată de Val Vâlcu.

Attila Laszlo, secretarul Comisiei de Sănătate din Senat, spune că nu doar testarea, ci și vaccinarea în farmacii ar putea fi o soluție în cazul vaccinurilor facultative. El a vorbit despre testele rapide oncologice care duc la o depistare precoce a bolilor grave și despre efectul pe care vaccinarea facultativă realizată în farmacii l-a avut în ce privește sănătatea, în țările în care această metodă a fost implementată.

„Am asistat la o revoluție în acest domeniu și aici mă refer la testele rapide care au și apărut în anumite afecțiuni oncologice, ceea ce va fi o premieră și o spargere a unei bariere importante în activitatea de depistare precoce și de screening în aceste afecțiuni. Și, un alt aspect, dacă rămânem la nivelul farmaciilor, aș ridica problema vaccinării la nivelul farmaciilor, în cazul vaccinurilor facultative, pentru că este o problemă pe care noi am deschis-o acum trei ani, în Legea vaccinării, care are un articol care face referire la acest lucru. Și, la vremea respectivă, dezbaterile au pornit de la faptul că accesul în farmacii este mult mai facil decât cel în cabinetele medicale și, în același timp, pot fi create toate condițiile necesare, inclusiv pregătirea personalului sau pregătirea pentru eventualele efecte secundare care pot apărea; sunt disponibile în marea majoritate a farmaciilor sau pot fi asigurate”, a menționat medicul.

Vaccinarea periodică, ca și în cazul gripei

Attila Laszlo a mai menționat că vaccinarea împotriva COVID va avea aceeași direcție ca și vaccinarea gripală, adică spre vaccinarea „adaptată”, adică va fi necesar să facem periodic doza ca și la vaccinul gripal.

„Până să ne confruntăm cu SARS-CoV-2, țările care au ajuns la un nivel aproape incredibil pentru noi - de  50-60% rata de acoperire cu vaccinurile facultative - marea majoritate au făcut acest pas datorită introducerii posibilității de a te vaccina în farmacii. Și cred că este un lucru care trebuie să ne pună pe gânduri și ar trebui să facem și noi un pas înainte în acest sens, pentru că foarte probabil că inclusiv această vaccinare împotriva SARS-CoV-2 va merge în această direcție și vom fi în aceeași situație ca și vaccinul gripal. Va exista un moment de referință când se trage linie, pe perioadă relativ scurtă se va face vaccinul adaptat, acele subtipuri care vor cauza bolile și din când în când o să-i reamintim imunității noastre că e bine să fie pregătită pentru eventuale situații de infectare”, a explicat medicul.

Potrivit medicului, depistarea precoce este soluția pentru un rezultat bun al tratamentelor, însă sistemul medical trebuie adaptat la realitatea demografică. El s-a referit la faptul că așa numiții „decreței”, copiii născuți după 1967, după decretul care a interzis avorturile, ajung, în curând la vârsta la care cei mai mulți au nevoie de servicii medicale.

„Am deschis acest subiect pentru că asistăm la această revoluție tehnologică și cred că nu se va  opri și va trebui să beneficiem sau să profităm de toate aceste posibilități de a le utiliza, de a le avea disponibile și, în același timp, să folosim toate căile pentru a ajunge la o depistare precoce, la prevenția bolilor care ne cauzează multe probleme, pentru că, vrând nevrând, trebuie să recunoaștem că nu am făcut niciodată adaptarea sistemului nostru sanitar la realitățile demografice. Și, încet, încet, vom ajunge în situația că dacă vom îmbunătăți capacitatea de depistare a bolilor cronice care ne afectează populația, am putea ajunge foarte ușor să nu fim capabili de a le asigura tratamentul necesar în timp optim. Nemaivorbind de evoluția în vârstă a populației, încet, încet, vom ajunge ca și „decrețeii” să ajungă la o vârstă când din persoane care contribuie la fondurile de sănătate să devină beneficiari ai acestor fonduri”, a mai spus el.

Găsiți detali în materialul video atașat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel