De ce folosim apă fierbinte când facem cafea. Explicația științifică

Adisa Codruț / 05 iul 2021 / 22:30

Nimic nu se compară cu aroma unei cafele savurate dimineața.

Mai toți fierbem apă când vrem să facem cafea, însă puțini știm explicația științifică din spate. Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară la USAMV Cluj, explică, într-un nou episod din proiectul său, Știință cu sare și piper, ce se întâmplă când turnăm apă fierbinte peste granulele de cafea.

”Apa fierbinte extrage compușii de aromă din ceai și cafea? Atunci când preparăm un ceai sau o cafea, știm că trebuie să utilizăm apă fierbinte. Secretul din spatele acestui proces este următorul: compușii volatili și aromele nu se eliberează în apă rece, motiv pentru care se utilizează apa fierbinte care distruge membranele celulare și eliberează compușii de aromă și de culoare”, explică profesorul Dan Vodnar.

Un studiu publicat în American Journal of Medicine explică cum cercetătorii au pus 98 de persoane cu migrene să țină un jurnal dietetic care să includă cât de des consumă băuturi cofeinizate (inclusiv cafea, ceai, băuturi carbogazoase, și băuturi energizante). Aceste informații au fost comparate, apoi, cu cât de des au avut migrene.

Cercetătorii au descoperit că riscul de a avea migrenă au crescut pentru cei care consumă trei sau mai multe băuturi pe bază de cofeină pe zi, dar nu și pentru cei care consumă una până la două porții pe zi; efectul a durat până a doua zi după consumul de cofeină; că e nevoie de mai puțină cofeină pentru a declanșa o durere de cap la cei care de obicei nu prea consumă cafea sau ceai verde ori negru. Doar una sau două porții au crescut riscul de migrenă la cei care de obicei consumau mai puțin de o porție pe zi; că legătura dintre consumul de cofeină și migrenă s-a menținut chiar și după ce a luat în considerare alți factori relevanți, cum ar fi consumul de alcool, somnul și activitatea fizică, se arată într-un material publicat mai demult pe DC Medical.

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy