Refuzul vaccinării, cauzat de dezinformare și lipsa de educație. Popovici: Oamenii au o garanție

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
refuzul vaccinarii. FOTO: Freepik @BillionPhotos
refuzul vaccinarii. FOTO: Freepik @BillionPhotos

Care sunt cauzele care duc la refuzul vaccinării și cum pot fi acestea remediate. Dr. Emilian Popovici ne-a explicat cum se poate realiza o stategie eficientă de vaccinare.

Strategiile pentru vaccinare sunt importante, însă trebuie să vizeze în primul rând cauzele care au dus, de-a lungul timpului, la refuzul vaccinărilor, indiferent de care vorbim, fie cele ”prinse” în calendarul național de vaccinare pentru bolile copilăriei, fie cele anti HPV, a cărei campanie din urmă cu 10 ani a fost un eșec, sau mai nou, a vaccinării împotriva COVID-19 sau vaccinarea antigripală.

Întrebat de de către jurnalistul Val Vâlcu, dacă sunt clare obiectivele acestor strategii, dar mai ales dacă acestea răspund sistemului românesc, prof. univ. dr. Emilian Popovici a explicat care sunt direcțiile pre care strategia de vaccinare trebuie să se îndrepte pentru a fi eficientă și pentru a nu risca reapariția unor boli ce până acum au fost considerate ca fiind sub control.

”Pentru a fi eficientă o strategie pentru vaccinare trebuie să ținem cont de cauzele care au dus la situația cu care ne confruntăm acum. Iar situația este dură și este dură nu numai în România, ci la nivel mondial.

Vedeți că pe perioada pandemiei, dacă vorbim de vaccinările copilăriei, care sunt extrem de importante și cu repercursiuni foarte grave ce pot fi dacă se continuă cu această situație, s-a remarcat o scădere, chiar cu 44%, a încrederii publice în imunizările copilăriei, în unele țări. Ceea ce este cu adevărat important.

Pe de altă parte, ultimul raport UNICEF, din aprilie, apreciază că 67 de milioane de copii au pierdut una sau mai multe doze de vaccin pe perioada pandemiei, din cauza unor factori complecși, pentru că aici vorbim de bulversarea sistemelor de sănătate, de resurse limitate, de scăderea încrederii în vaccin pe fondul campaniilor antivaccinare legate de COVID-19, iar din aceste 67 de milioane, practic 48 de milioane nu au primit nici măcar o doză de vaccin și majoritatea sunt în țări ca India și Nigeria, de exemplu, unde nu de foarte multă vreme am încheiat cu poliomielita, la copii, și acum, desigur că vaccinurile aceste pot să alunece și pe partea celor antipolio”, a declarat, în exclusivitate, prof. univ. dr. Emilian Popovici, în cadrul dezbaterii ”Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunității”.

Vezi și: Cum ar trebui să arate publicitatea la medicamente. Dan Zaharescu: Nu este realizabil pe termen foarte scurt

Dezinformarea și lipsa de acces la educație, printre cauzele refuzului vaccinării

”Situația nu este deloc roz, pentru că dacă situația ca continua atunci este foarte posibil ca într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat să ne  confruntăm din nou cu decese la copii, la boli care au fost controlate până acum sau considerate ca și controlate, cum sunt difteria și chiar rujeola, și alte boli care au intrat în această categorie a bolilor controlate.

Opinia mea este că trebuie să ținem cont de cauzele care au dus la acest refuz al vaccinării și care duc la refuzul vaccinării. Și aici aș menționa că, cel puțin în opinia mea, sunt inegalitățile și inechitățile legate de factorul socio-economic și de îngrijirile de sănătate. 

Vedeți, acest lucru nu poate fi corectat de azi pe mâine și pe termen mediu este destul e greu corectabil, pentru că aici vorbim de dezvoltare economico-socială care este cu probleme foarte mari în foarte multe țări și devine din ce în ce mai cu probleme în și mai multe țări, deci aici avem o problemă care nu poate fi corectată decât foarte greu și prin intervenții foarte serioase.

După aceea, absența unor mesaje eficiente de sănătate publică. Acestea le putem face, sunt o chestiune care țin de voință și de putință. Și dacă avem voință și putință le putem rezolva.

Este vorba de problema rasismului, care iarăși, nu ne privește pe noi în mod deosebit, dar în alte părți este importantă, pentru că rasismul duce la o inegalitate și inechitate în privința accesului la sănătate, nivelul scăzut la educație și accesul scăzut la informația medicală corectă și de înaltă calitate. Și acest lucru se poate corecta, deci este o direcție de intervenție importantă.

Mai avem o problemă cu creșterea răspândirii dezinformărilor, a conspiraționismului și a comentariilor generatoare de neîncredere de pe diverse platforme.

Și aici, o intervenție hotărâtă, atât din partea specialiștilor, cât și a altora specializați în combaterea dezinformării, pentru că dacă ai de-a face cu specialiști în dezinformare nu poți, ca profesionist, să le faci față în toate situațiile și atunci trebuie să intervină specialiștii în combaterea dezinformării.

Disfuncționalitățile în campaniile de vaccinare, care trebuie corectate. Și aici, dacă chemi copiii și nu ai la dispoziție vaccinul, îi chemi o dată, a doua pară este foarte greu să îi mai aduci.

Accesul la vaccinuri care trebuie asigurat, pentru că dacă avem vaccinarea antigripală și îi convingem pe oameni să vină și vaccinul întârzie, iar avem o mare problemă în a-i readuce, deci și aceste lucruri se pot corecta.

Revenind la inegalitățile și inechitățile socio-economice, care sunt mult mai complicate de corectat și la problemele legate de marginalizare.

Acestea sunt, în opinia mea, posibilitățile sau direcțiile de intervenție care trebuie să țină cont de cauzele care au dus la acest refuz al vaccinării”, a mai spus Emilian Popovici.

Mesajul specialiștilor, dublat de exemplele responsabile

În acest sens, jurnalistul Val Vâlcu a exemplificat unor categorii de oameni care doresc să se vaccineze, persoane din grupuri vulnerabile, pacienți cu comorbidități sau alte persoane care s-au informat și își doresc să se vaccineze, astfel, acesta l-a întrebat pe dr. Emilian Popovici dacă exemplul acestora nu ar putea să ”cântărească” mai mult în fața mesajelor din campaniile de vaccinare.

”Aceste exemple, de comportament corect și responsabil față de propria sănătate, în primul rând, și față de sănătatea colectivității, acestea nu exclud mesajul specialiștilor.

Mesajul specialiștilor trebuie dublat prin aceste exemple și atunci, sigur, mesajul global are un impact și mai mare. Trebuie să căutăm toate modalitățile pe care le avem la îndemână, să ne folosim de ele și să reușim să facem intervenții care să fei benefice sănătății publice.

Și pe partea cealaltă, bine-înțeles, să asigurăm toate condițiile pentru ca oamenii să aibă acces la vaccinare”, a mai spus prof. univ. dr. Emilian Popovici, adăugând că oamenii ”au mai mare încredere în ideea de compensare a vaccinurilor și pentru că le este mai ușor din punct de vedere financiar. Ambele aspecte contează. La noi, oamenii încă au încredere în Ministerul Sănătății, nu numai în privința vaccinurilor, ci și în alte privințe.

De aceea, mesajele ar trebui să vină din partea Ministerului Sănătății și în momentul acela impactul ar fi, cu siguranță, mai mare. Oamenii au o garanție, se uită la cei de la Ministerul Sănătății ca niște garanți ai unor intervenții corecte față de sănătatea lor”.

Vezi și: Un nou vaccin gripal cu doză ridicată pentru persoanele de peste 65 de ani. Lidija Milicevic: Producția a început în luna martie. Vaccinarea antigripală începe din octombrie

Mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel