Spital Tichileşti, pacienți lepră. Pintea: Situație specială. Rezolvare urgentă

Beatrice Grigore |
Data actualizării: | Data publicării:
Spital
Spital

Ministerul Sănătăţii a informat că a analizat în regim de urgenţă situaţia de la Spitalul Tichileşti şi va lua măsurile necesare pentru ca pacienţii internaţi acolo să ducă "un trai decent", urmând ca ministrul Sorina Pintea să prezinte Guvernului un proiect de act normativ prin care unitatea se va excepta de la prevederile HG 665/2016 privind alocaţia de hrană, pentru a putea beneficia de un tarif majorat.

Ministerul Sănătăţii susţine că nu au existat sesizări sau solicitări transmise de conducerea spitalului din Tichileşti pentru suplimentarea fondurilor de hrană sau alte necesităţi.

"Este o situaţie specială, care necesită rezolvare urgentă. În Ministerul Sănătăţii se lucrează deja la proiectul de act normativ care poate îndrepta lucrurile. Cei 10 pacienţi au nevoie de condiţii pentru un trai decent în acest spital, care este practic casa lor, pentru că aici îşi petrec toată viaţa.

Cred că această unitate trebuie să aibă un regim special, ea nu poate fi supusă regulilor care se aplică într-un spital care primeşte pacienţi doar pe o perioadă limitată de timp şi care se întorc acasă după rezolvarea problemei medicale. Situaţia este cu atât mai dramatică şi a necesitat o soluţionare rapidă, pentru că majoritatea acestor oameni nu mai au pe nimeni pe lume", a declarat Sorina Pintea, citată în comunicat.

Reacţia ministerului vine după ce în presă a apărut informaţia potrivit căreia Spitalul din Tichileşti, judeţul Tulcea, unde sunt îngrijiţi pacienţi cu lepră, s-ar confrunta cu lipsa hranei din cauza sumei insuficiente alocate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel