VARDENAFILUM - prospect
Denumire comercială: LEVITRA
Formă: comprimate filmate
Indicații: Tratamentul disfuncţiei erectile, care reprezintă incapacitatea de a obţine sau de a menţine o erecţie a penisului suficientă pentru o performanţă sexuală satisfăcătoare. Pentru a fi eficace este necesară stimularea sexuală.
Contraindicații: Co-administrarea cu nitraţi sau donori de oxid nitric (cum este nitritul de amil), în orice formă farmaceutică. Nu trebuie administrată la bărbaţii la care activitatea sexuală nu este recomandată: pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare severe ca angină instabilă sau insuficienţă cardiacă severă (NYHA III sau IV). Afectare hepatică severă (Child-Pugh C), afecţiuni renale în stadiul final care necesită dializă, hipotensiune arterială (presiunea arterială < 90/50 mmHg), antecedente recente de accident vascular cerebral sau infarct miocardic (în ultimele 6 luni), angina instabilă şi afecţiuni retiniene ereditare degenerative cunoscute, cum este retinita pigmentară. Administrarea concomitentă a vardenafilului cu inhibitori potenţi ai CYP 3A4 (ritonavir, indinavir, ketoconazol, itraconazol, în forme cu administrare orală) este contraindicată la bărbaţii cu vârsta peste 75 ani. Hipersensibilitate.
Atenție: Înaintea administrării se evaluează statusul cardiovascular al pacienţilor. Precauţie la pacienţii cu deformări anatomice ale penisului: angularea, fibroza cavernoasă sau boala Peyronie, la pacienţii cu afecţiuni ce pot predispune la priapism: siclemia, mielomul multiplu, leucemia. Prudenţă la pacienţi cu tulburări de coagulare sau cu ulcer peptic activ. Interacţiuni cu blocante alfa-adrenergice, ritonavir, indinavir, itraconazol şi ketoconazol,
eritromicină, suc de grapefruit. Nu este indicată administrarea la femei. Şoferi şi activităţi de precizie.
Reacții adverse: Mai frecvente: înroşirea feţei, cefalee, dispepsie, greaţă, ameţeli, rinită, hipertensiune arterială, reacţii de fotosensibilizare, tulburări de vedere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News