ZODIAC: Fiecare ne-am lovit la un moment dat de persoane extrem de nepoliticoase, care-și dau peste nas cu o plăcere bolnavă, care te rănesc gratuit doar pentru că pot să o facă, poate folosind un limbaj suburban sau care sunt pur și simplu sunt de o răutate greu de imaginat ori de acceptat. Deși grosolănia are un preț mare, pentru că persoanele de acest gen sunt evitate sau ignorate, astfel de personaje de multe ori nu se pot controla. Și de regulă, ele fac parte din următoarele trei zodii:
Gemeni
Gemenii, deși de regulă par drăguți șo sociali, uneori pot să fie extrem de nepoliticoși și de grosolani cu oamenii. Deși aceasta nu este una dintre caracteristicile lor înnăscute, se întâmplă adesea atunci când nu sunt în cea mai bună dispoziție, când n-au chef să facă anumite lucruri s au când simt că au fost nedreptățiți și vor să se răzbune. Dacă situația nu este favorabilă, un Geamăn nu va ezita înainte de a spune ceva urât, oricât de nepoliticos ți se pare. În plus, au o imaginație ciudată, așa că pot inventa înjurături și-ți pot aduce injurii la care mintea unui om normal nu s-ar fi gândit.
Balanța
Balanțe, de asemenea, uneori, pot fi răutăcioase și nepoliticoase. De regulă ele sunt acide din fire. Balanțele sunt cele care caută și, atunci când există ceva ce nu pot realiza, își vor manifesta frustrarea asupra persoanei din fața lor, oricare ar fi aceasta. Pentru că pentru ei nu contează ținta, ci scopul în sine, acela de a-și descărca nervii. Când nu sunt în starea de spirit potrivită, este mai bine să stai departe de Balanțe sau să te pregătești sufletește să faci față grosolăniei lor.
Scorpionul
Deși Scorpionii, în sine, nu sunt oameni răi la suflet, pot fi extrem de nepoliticoși față de oamenii pe care nu-i plac. Au o limbă ascuțită care taie adânc și puternic. Este evident din comportamentul și grosolănia lor că nu sunt interesați să vorbească cu cineva pentru că nu se pot abține să nu se manifeste. Așa că, dacă vreodată un Scorpion este nepoliticos sau necioplit cu tine, înțelege că vibrațiile tale nu se potrivesc cu ale lui, iar această prietenie este imposibilă. Lasă-l în pace și evită-l, pentru că altfel vei deveni ținta favorită a tuturor răutăților lui, iar Scorpionul poate fi sadic de-a dreptul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.