Adormirea Maicii Domnului. Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor)

Dana Lascu / 15 aug 2021 / 09:17
Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea dintr-un Lemn.  Foto: DC Medical
Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea dintr-un Lemn. Foto: DC Medical

Praznicul de Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. 

În Sfânta Scriptură nu aflăm nimic despre Adormirea Maicii Domnului. În schimb, cântările și imnele de la Vecernia și Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiție a Bisericii în această privință.

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a rânduit ca ea să cunoască printr-un Înger mutarea de pe pământ la viața cerească. Deci, înștiințându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat mult și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors apoi acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând pe cele de aproape ale ei că, mutându-se la ceruri, nu numai că nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Ea a împărțit văduvelor sărace veșmintele sale, apoi, luându-și iertare de la toți și așezându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pentru viețuirea în pace, notează Basilica.ro. 

Și, binecuvântând pe toți cei de față, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei. Multe vindecări s-au împărțit atunci tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Și s-a făcut atunci tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos la casa Maicii Domnului, din Ierusalim. Și, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au însoțit la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, așteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, din rânduială dumnezeiască, lipsea.

Și, sosind, Sfântul Apostol Toma s-a întristat, fiindcă nu se învrednicise a mai vedea chipul Maicii Domnului, ca și ceilalți Apostoli. Deci, cu hotărâre de obște, s-a deschis mormântul pentru el. Și, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup, fiind numai giulgiul lăsat, ca mângâiere și mărturie neîndoielnică a mutării Născătoarei de Dumnezeu la ceruri cu trupul.

Așadar, după credința Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut stricăciunea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu și preaslăvit, a fost mutată și cu trupul la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri.

Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de Îngeri, nu prin puterea ei proprie, ci prin voința Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos; iar acolo, în ceruri, se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem, așadar, mare încredere în ocrotirea ei, pentru că ea singură poate mijloci înaintea lui Dumnezeu cu îndrăznire de mamă.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy