Dr Virgil Musta, mesaj de 1 Mai: „pandemia nu a trecut”

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
 Dr. Virgil Musta
Dr. Virgil Musta

Dr. Virgil Musta, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, cel care a reușit să vindece cel mai mare număr de pacienți cu COVID-19,  a transmis un mesaj românilor, în care avertizează că „pandemia nu a trecut”.

Dr.Virgil Musta, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a lansat un mesaj de 1 Mai pentru români.

Iată ce a scris el pe o rețea de socializare:

„Acum ne bucurăm cu toții de venirea primăverii și de zilele libere de 1 Mai. Anul acesta trebuie însă să fim mai precauți, pentru a nu avea motive de întristare ulterior.

Putem sărbători 1 Mai, cum crede fiecare, chiar cu mici și grătare cum ne-a intrat deja în obicei, dar în familie, iar cu prietenii putem vorbi la telefon sau să ne vedem online.

Pandemia nu a trecut! Nu vă adunați în grupuri. Nu frecventați zonele publice aglomerate. Protejați în continuare persoanele cu risc și respectați vă rog  toate recomandările pe care deja le cunoaștem.

Până acum, pandemia este ținută sub control la noi și aceasta datorită în special responsabilității și eforturilor voastre, pentru că marea majoritate a înțeles cât de importante sunt recomandările noastre pentru sănătatea și chiar viața tuturor.

Sigur că trecem încă printr-un moment greu, dar trebuie să mai rezistăm, pentru a ne bucura mai târziu în "echipă completă". E necesar să mai avem răbdare. Fiți înțelepți și responsabili!

Dacă trecem cu bine și peste această perioadă, vor începe să apară cu siguranță și vești mai bune. Îmi doresc și eu acest lucru și bineînțeles că vi le voi comunica și eu la momentul potrivit.

Vă mulțumesc anticipat pentru efortul fiecăruia dintre voi!

Ținem aproape, deși păstrăm distanța!

Numai împreună vom reuși!

Dr. Virgil Musta", este mesajul transmis vineri de medic, pe o reţea de socializare, citează Antena 3.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel