Duminică, examenul de REZIDENȚIAT 2020. Listele candidaților înscriși

Dana Lascu / 11 noi 2020 / 18:18

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 15 noiembrie, examenul de REZIDENȚIAT 2020. Listele cu candidații au fost deja publicate. Anul acesta sunt scoase la concurs 7.061 de locuri, pentru care candidează 11.949 de absolvenți ai facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie. 

Ministerul Sănătății a publicat deja listele cu candidații înscriși la concursul de REZIDENȚIAT 2020, sesiunea 15 noiembrie 2020, pentru cele 6 centre universitare.
„Orice mică inadvertență între numele înscris în actul de identitate și numele înscris pe listă va fi consemnată în procesul verbal al sălii urmând a fi corectată după concurs, înaintea emiterii ordinului de confirmare a rezultatelor concursului”, a anunțat Ministerul Sănătății. 

LINK DIRECT LISTE AICI.

Deocamdată nu au fost anunțate noi măsuri de protecție care vor fi luate datorită stării de alertă prelungită în care ne aflăm. Ministerul a anunțat, însă, cu ceva timp în urmă, că „vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare - purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură”. 

Anul acesta, Ministerul Sănătății a scos la concursul pentru REZIDENȚIAT 2020 un număr de 7.061 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire astfel:
4.518 locuri și posturi pentru domeniul Medicină, câte 1.219 locuri și posturi pentru Medicină Dentară și Farmacie, la care se adaugă un număr de 105 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie - MApN, Ministerul Justiției și MAI.

Pentru aceste locuri s-au înscris în concurs, în total, 11.949 absolvenți ai facultăților de profil, dintre care 6.396 la Medicină, 3.009 la Medicină Dentară și 2.544 la Farmacie. 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy