Femeie găsită inconștientă, intoxicată de fumul de la mâncarea uitată pe aragaz

Dana Lascu |
Data publicării:
âncarea anu trebuie lăată niciodată nesupravegheată pe aragaz. Foto: Pexels
âncarea anu trebuie lăată niciodată nesupravegheată pe aragaz. Foto: Pexels

O femeie a fost găsită inconștientă, luni seara, într-un apartament din Miercurea Ciuc, după ce s-a intoxicat cu fumul provenit de la mâncarea uitată pe aragaz. Ea a fost resuscitată cu succes de echipajele medicale sosite la fața locului.

Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a anujnțat că echipajele de pompieri și cele medicale s-au deplasat la fața locului, după ce au fost anunțate că iese fum dintr-un apartament din Miercurea Ciuc. Când au ajuns la fața locului, femeia intoxicată cu fum era inconștientă. 

„În apartament s-a găsit o persoană, în stare de inconștiență, ca urmare a inhalării de fum de la mâncarea arsă pe aragaz. S-a evacuat fumul din apartament. Echipajul SMURD și echipajul SAJ cu medic au executat manevre de resuscitare cu succes, iar persoana este conștientă”, se arată în informarea ISU.

Potrivit sursei citate, este vorba de o femeie de 45 ani, intoxicată cu fum, care a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Nu s-a impus evacuarea locatarilor din bloc, fiind inundat cu fum doar apartamentul respectiv, contează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel