Iaşi: Număr mare de pacienţi la UPU de la Spitalul Sf Spiridon


Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf Spiridon susţin că a crescut în mod considerabil numărul celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale la început de an.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, vineri, că numărul celor care au venit în ultimele zile la această unitate aproape s-a triplat, notează Agerpres. 

"Pentru Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon anul 2020 a debutat cu un număr mare de pacienţi în fiecare din primele zile ale anului. Au fost între 270 şi 300 de pacienţi pe fiecare 24 de ore. Astăzi am avut, în intervalul orar 07,00 - 13,00, 120 de pacienţi. Şi în anul 2019, care tocmai s-a încheiat, am înregistrat un record de pacienţi. Au fost 94.000, cu 4.000 mai mulţi decât în 2018", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit sursei citate, unii dintre cei care au ajuns la UPU în ultimele zile au fost victimele accidentelor provocate de petarde.

"Au fost pacienţi din Iaşi, doi adulţi, unul din Paşcani, unul din Valea Adâncă, 50, respectiv 48 de ani, cu leziuni la nivelul mâinilor. Unul dintre ei avea leziuni la nivelul unui singur deget de la mâna stângă, celălalt trei degete, cu amputaţie de falangă, la nivelul mâinii drepte. Sunt internaţi în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, beneficiază de intervenţie chirurgicală, tratament. Zonele din mână pe care le-au pierdut nu au mai putut fi recuperate, fiind vorba de explozie. Au fost pacienţi care s-au internat în clinica de Oftalmologie sau au fost consultaţi în urgenţă pentru leziuni la nivelul ochilor. Au fost pacienţi din Iaşi, din Neamţ şi din Vaslui. O parte s-au internat cu leziuni traumatice post-explozie de petardă, o parte au fost trataţi şi retrimişi în spitalele judeţene pentru supraveghere şi tratament. Au fost intervenţii şi la copii pentru aceste leziuni post-traumatice, aceştia fiind transportaţi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria, fără leziuni ameninţătoare de viaţă. Au fost mai multe cazuri de pacienţi care s-au rănit în urma folosirii petardelor, faţă de anul trecut. Impresionant a fost cazul din ultimele zile ale anului 2019 în care cineva şi-a pierdut viaţa, respectiv un bărbat. Se pare că în mod intenţionat, dar acest lucru va fi stabilit de poliţie şi medicină legală", a declarat Diana Cimpoeşu.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi a declarat că în ultima zi a anului 2019 şi prima zi a anului 2020 au ajuns în urgenţă şi un număr mai mare ca de obicei de pacienţi cu tentative de suicid.

"A fost vorba despre pacienţi predominant de gen feminin, cu tentative de suicid prin ingestie de diverse medicamente sau de substanţe toxice tip otravă. Din fericire toate cazurile au avut o evoluţie favorabilă. Au fost şi cazuri de intoxicaţii accidentale, persoane care în mod accidental au ingerat substanţe toxice. Toate aceste persoane au fost tratate în urgenţă, au beneficiat de tratament specific, uneori antidot, uneori tratament de suport. Unii au fost internaţi în clinica de toxicologie, alţii au fost trimişi către Psihiatrie. Un caz combinat este cazul unui bărbat de 80 de ani, care se află în stare gravă, este un pacient găsit în casa care ardea, cu leziuni neurologice preexistente, el a fost salvat de către vecini şi apoi de către salvatorii de la pompieri, are şi arsuri, are şi intoxicaţie cu fum, este şi cu afecţiuni neurologice severe, prognosticul lui este rezervat, e intubat, ventilat mecanic, îngrijit în primul rând de colegii din Chirurgie Plastică, împreună cu noi, cei din Urgenţă şi cei din Toxicologie", a precizat Cimpoeşu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel