Medicul Adrian Marinescu: incendiul s-a produs chiar înainte de montarea centralelor proprii

Adisa Codruț / 01 feb 2021 / 23:15
Dr. Adrian Marinescu
Dr. Adrian Marinescu

Medicul Adrian Marinescu spune că tragedia de la „Matei Balș” s-a produs chiar înainte ca problema căldurii să fie rezolvată. Conducerea Institutului "Matei Balș" avea pregătite centrale termice pentru pavilioanele unde nu era suficientă căldură.

Medicul recunoaște că saloanele nu aveau temperatura optimă în acest sezon rece, notează România TV. 
„Era foarte important, pentru că în acest pavilion se internau peste 100 de pacienţi, au fost 101 pacienţi internaţi în momentul incendiului, dar mai erau câteva locuri libere, deci peste 100 de locuri erau în acel pavilion din 300 şi ceva din câte există cu totul. Vă spuneam, aproximativ o treime. Şi foarte important de spus că în acest pavilion practic mulţi dintre pacienţi erau cu forme severe, cu necesar de oxigen, la noi practic aceste secţii funcţionează ca o pre-terapie, sunt pacienţi grav, pacienţi cu evoluţii imprevizibile, care au necesar de oxigen pe două surse maximal şi e clar că în momentul de faţă va fi greu. Este adevărat că există un echilibru şi că acum numărul celor infectaţi este mai mic, numai că nu ştim ce va fi în viitorul apropiat, e foarte greu de spus, pandemia continuă, în acelaşi timp trebuie să fim pregătiţi.

Aş răspunde punctual în felul următor: sigur că solicitări, apropo de să spunem aerotermă – pot fi diverse surse improvizate – solicitări au fost. Întotdeauna, mai ales de când a început pandemia, dar şi înainte, aceste … erau interzise, nu numai că nu le încurajam la nivel de spital, dar nu erau acceptate nicicum, tocmai că ne gândeam că există şi nişte riscuri. Asta o dată, în al doilea rând legat de temperatură: nu era o temperatură de confort şi acest lucru cred că a fost spus de nenumărate ori. Acum, noţiunea de frig sau de suportabil cred că este foarte relativ, depinde de percepţie.

De exemplu, eu, medicul de gardă, care am fost cu o zi înainte, am fost într-o cameră de gardă care nu avea nicio altă sură în afară de calorifer. Nu pot să spun că era foarte frig, numai că în cazul meu nu aveam o simptomatologie, nu eram febril, nu stăteam perioade lungi de timp în camera de gardă, că nu poţi să stai şi atunci e total diferită situaţia faţă de cel care are o anumită vârstă, are simptomatologie, are o altă percepţie şi e clar că pentru acea persoană poate să fie frig.”, a declarat Adrian Marinescu, la Digi FM. 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2021 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy