Medicamentul folosit împotriva hepatitei C, care poate suprima replicarea SARS-CoV-2: atacă două proteine ale acestuia

DCMedical Team |
Data publicării:

Un nou medicament, folosit până acum în tratarea hepatitei C, s-a descoperit că poate suprima replicarea virusului SARS-CoV-2, atacând două proteine ale acestuia, arată noi studii în domeniu.

Un studiu internaţional condus de cercetători din Hong Kong a relevat că Simeprevir, un medicament utilizat împotriva virusului hepatitei C, poate suprima în mod considerabil replicarea SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, potrivit unui comunicat emis luni de Universitatea Chineză din Hong Kong (CUHK).

De la începutul anului 2020, cercetători de la CUHK şi de la Universitatea din Hong Kong au colaborat cu peste 30 de oameni de ştiinţă din laboratoare locale şi din alte ţări pentru a căuta o substanţă medicamentoasă eficientă pentru tratatarea COVID-19. Folosind o combinaţie de tehnici din biochimie, biologie celulară şi chimie computaţională, echipa de cercetători a descoperit că Simeprevir poate ataca simultan două proteine virale importante care deţin un rol esenţial în replicarea virală.

Simeprevir este până în prezent singurul medicament antiviral ce poate ataca mai mult de o proteină a virusului SARS-CoV-2, arată surse citate de Agerpres.

Billy Wai Lung Ng, profesor la Facultatea de Medicină a CUHK, a declarat că Simeprevir este un agent antiviral utilizat în tratarea hepatitei C prin inhibarea activităţii proteazei virale, astfel încât să se suprime replicarea virală.

Michael Chi Wai Chan, profesor asociat la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Facultăţii de Medicină a HKU, a declarat că echipa de cercetători a evaluat efectul antiviral al Simeprevir împreună cu Remdesivir. Rezultatele au demonstrat că în cazul administrării a 3,3 ľM de Remdesivir şi Simeprevir, efectul antiviral a crescut de peste 100 de ori în comparaţie cu administrarea doar a Remdesivir.

David Shu Cheong Hui, expert în pneumologie în cadrul CUHK, a declarat că studii recente au sugerat că vaccinurile şi medicamentele existente ar putea să nu poată combate în mod eficient mutaţiile emergente ale virusului.

''În plus, epidemiile recurente de coronavirus din ultimele două decenii sugerează că virusul poate deveni o problemă sanitară persistentă, care ameninţă sănătatea la nivel global. Prin urmare, este esenţial să ne lărgim oferta terapeutică în pregătirea viitoarei pandemii de coronavirus'', a precizat Hui.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul internaţional ACS Central Science. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Știrile zilei în sănătate

16 apr 2024, 16:50
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel